Thermaltake şi BMW lansează un mouse de gaming

04.09.2012
Thermaltake şi BMW lansează un mouse de gaming

Thermaltake Level 10 M Mouse a trecut de la stadiul unui concept de design la realitate, concretizat printr-un produs adresat pasionaţilor de jocuri PC cu gusturi excentrice şi un buget pe măsură.

Thermaltake Level 10 M Mouse

Noul accesoriu de gaming, realizat în cooperare cu inginerii de la BMW Group DesignworksUSA, se remarcă printr-un design futurist, suplu şi uşor, creat pentru control precis în mâna utilizatorilor experimentaţi. Pentru asta, Thermaltake Level 10 M pune la bătaie un senzor cu rezoluţie 8200 DPI (5000 DPI ca setare standard), ataşat unei carcase minimaliste, proiectată astfel încât să nu favorizeze apariţia transpiraţiei.

Carcasa compusă din două jumătăţi, colorate argintiu pentru partea inferioară şi negru pentru partea superioară, permite ajustarea celei din urmă pe înălţime şi înclinaţie, obţinând astfel o potrivire perfectă în palmă. Greutatea bazei confecţionată din aluminiu conferă stabilitate, în timp ce construcţia solidă şi rezistentă la coroziune asigură o folosire îndelungată fără urme vizibile de uzură.

Indiferent dacă deţin sau nu un autoturism al celebrului producător, doritorii pot achiziţiona noul mouse inscripţionat cu logo-ul BMW la preţul de 100 dolari.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult