Reţelele wireless, radarul urban pentru forţele de ordine

De la observarea fenomenului reflexiei undelor radio de către obiecte şi până la definitivarea primului sistem radar complet funcţional, în timpul celui de-al doilea război mondial, a trecut jumătate de secol. Ulterior, radarul a cunoscut o dezvoltare rapidă, acesta fiind folosit nu doar pentru detectarea obiectelor aflate la distanţe mult mai mari decât au visat creatorii, dar şi pentru sondarea spaţiului cosmic sau a adâncurilor Pământului.

Karl Woodbridge şi Kevin Chetty, cercetători în cadrul University College din Londra, au pus la punct prototipul unui sistem radar care, spre deosebire de cele mai multe sisteme de acest tip, este de tip pasiv. Ideea nu este deloc nouă, datând din 1935, însă sursa de unde folosite de cei doi este inedită: emisiile radio generate de routerele şi punctele de acces wireless.

Conform datelor oferite de Strategy Analytics, reţelele wireless sunt prezente, la nivel global, în 25% din reşedinţe, iar procentul acesta va creşte la 42% până în 2016. Folosind aceste surse multiple de unde radio, Karl Woodbridge şi Kevin Chetty au pus la punct un sistem portabil care permite detectarea mişcărilor prin pereţi groşi de 30 de centimetri, precizia lui fiind deja dovedită experimental iar fineţea analizei variaţiilor de semnal permiţând chiar observarea ritmului respiraţiei unui subiect, după cum a demonstrat un experiment similar de mai mică amploare făcut în cursul anului trecut.

Primii clienţi posibili pentru acest gen de echipamente sunt armata şi poliţia, pasivitatea echipamentului făcându-l invizibil şi oferind o metodă alternativă de detecţie şi supraveghere a indivizilor în jungla urbană, însă cercetătorii afirmă că acestea va putea avea şi aplicaţii civile, cum ar fi supravegherea copiilor, persoanelor în vârstă sau pacienţilor din spitale.