Următoarea versiune de iOS pentru iPhone va include o un buton pentru înregistrarea utilizatorilor ca donatori de organe.
Prezent începând cu versiunea iOS 10, noul buton „easy sign-up” inclus în aplicaţia Health va simplifica procesul de înregistrare ca donator de organe. Potrivit informaţiilor obţinute de Associated Press, software-ul va fi disponibil utilizatorilor din Statele Unite începând cu această toamnă, odată cu debutul următoarei versiuni a sistemului de operare pentru dispozitive mobile.
Problemă veche şi în Statele Unite, numărul insuficient al donatorilor de organe raportat la cererea existentă ar putea fi şi una din cauzele pentru decesul co-fondatorului Apple, Steve Jobs. Diagnosticat cu cancer pancreatic, Jobs a fost pus pe o listă de aşteptare, primind în cele din urmă un transplant de ficat. Aşteptarea descrisă de actualul lider Tim Cook drept „sfâşietoare” a permis însă ca starea de sănătate a lui Jobs să se deterioreze, mai mult decât dacă acesta ar fi primit transplantul necesar mai devreme.
Potrivit National Kidney Foundation, doar în Statele Unite sunt 121,678 de persoane înscrise pe liste de aşteptare, 100,791 dintre aceştia având nevoia unui transplant de rinichi. Zilnic, 22 de persoane mor aşteptând găsirea unui donator. În acest timp, un nou pacient este adăugat pe lista pentru transplanturi la fiecare 22 minute.
În luna mai 2016, Casa Albă a anunţat un nou efort pentru reducerea discrepanţei între „cei 95% dintre cetăţenii americani care se declară în sprijinul transplantului de organe şi cei aproximativ 50% înregistraţi ca şi donatori de organe” .
Momentan, nu sunt disponibile informaţii privind extinderea opţiunii pentru înrolare ca donator de organe şi utilizatorilor din alte regiuni ale lumii.