O aplicaţie malware răspândită prin sistemul de chat al reţelei de socializare Facebook, poate compromite PC-urile cu sistem de operare Windows, instalând o componentă backdoor care facilitează accesul neautorizat şi controlul de la distanţă a PC-ului infectat.
Dorkbot worm se răspândeşte în mod normal prin intermediul aplicaţiilor de mesagerie instant, medii de stocare şi website-uri infectate. În cazul reţelei Facebook, virusul se răspândeşte trimiţând mesaje care par să provină de la persoanele din lista de prieteni. Mesajul conţine un link ce pare să ducă spre o imagine .JPG, găzduită la adresa Facebook.com, însă în realitate utilizatorii sunt direcţionaţi către un website infectat. Fişierul descărcat este de fapt un program, care odată lansat va încerca să descarce din internet alte componente malware şi un fişier executabil de tip .BAT.
Dorkbot worm nu este singura aplicaţie malware răspândită prin intermediul reţelei Facebook. Zeus este o aplicaţie de tip troian, care se răspândeşte trimiţând mesaje directe către membrii reţelei Facebook, conţinând link-uri către o aplicaţie prezentată drept screensaver. Odată deschis, programul infectat va descărca din internet o întreagă colecţie de aplicaţii malware, printre care şi troianul Zeus.
În răspuns pentru problemele semnalate, Facebook a afirmat că dispune de mai multe sisteme pentru monitorizarea răspândirii mesajelor de tip spam şi luptă pentru remedierea problemelor atât prin mijloace tehnice dar şi pe căi legale. Suplimentar, Facebook promite că va ajuta la înlăturarea virusului Dorkbot de pe calculatoarele infectate oferind o versiune actualizată a utilitarului McAfee Scan-and-Repair.