De când iTunes Store a devenit disponibil şi în România, trupele şi cântăreţii autohtoni şi-au plasat operele în magazinul online în încercarea de a se face cunoscuţi la nivel mondial şi de a-şi rotunji veniturile. Cea mai „exotică” prezenţă în iTunes sunt de departe manelele, reprezentate de „artişti” consacraţi precum Adrian Minune, Nicolae Guţă, Adi de la Vâlcea, Florin Salam şi Vali Vijelie.
Sunt prezente şi nume mai puţin sonore dar fără îndoială solicitate la nunţile de ogradă: Romeo Fantastick, Florin Peşte, Ştefan de la Bărbuleşti sau Octavian Francezu.
Preţul unui album cu manele este comparabil sau chiar mai mare decât cel al unor formaţii consacrate la nivel mondial. Spre exemplu, „Best of Nicolae Guţă” e mai scump decât albumele Metallica.
Cea mai înjosită trebuie să se simtă Lady Gaga, al cărei ultim album „Born This Way” valorează doar 5,99 Euro, în vreme ce operele lui Guţă se vând la pachet de 11,99 Euro.
Dacă vreţi să cumpăraţi o singură piesă, aceasta costă aproximativ 0,99 Euro. Păi altfel cum? Un hit precum „Nu-i căruţă ca Merţanu‘” sau „Beau şi beau şi beau” merită chiar mult.
Fără îndoială, străinii cred că noile apariţii din iTunes Store sunt rezultatul a sute de ore de muncă şi de pură inspiraţie, la un asemenea preţ ar cam trebui, nu?
Oare cei care îi ascultă vor cumpăra?