Gadgets, gadgets, gadgets. Suntem înconjuraţi de tehnologie, de produse care au devenit indispensabile pentru viaţa cotidiană, iar telefonul mobil sau laptopul sunt doar câteva exemple. Şi nu trece un an fără ca alte produse să apară în categoriile consacrate, însă este loc şi pentru alte gadgeturi interesante care combină o serie de factori. Mai jos am selectat câteva produse tehnologice de anul acesta care ne-au atras atenţia, prin performanţă, design sau inovaţie.
Apple, care a revoluţionat industria telefoanelor mobile în 2007 prin lansarea primului iPhone, este prezent şi anul acesta în topul gadgeturilor prin intermediul terminalelor mobile iPhone 6s şi iPhone 6s plus. Telefoanele celor de la Apple rămân cu aceleaşi coordonate, performanţă hardware îmbinată cu optimizare software care încântă fanii. Rămânem la categoria smartphones pentru a menţiona alte două terminale care funcţionează pe Android, sistemul celor de la Google. Vorbim de OnePlus 2 şi de Nexus P6, telefonul Google produs de Huawei.
OnePlus 2 este un telefon high-end cu carateristici tehnice bune la un preţ relativ scăzut (peste 300 de dolari). A ieşit în evidenţă şi datorită unei metode de marketing interesante, clienţii care vor să-l achiziţioneze nu-l pot cumpăra, pur şi simplu, de la magazin, ci au nevoie de invitaţie. Al doilea, Nexus P6, este o combinaţie ideală dintre hardware şi software. Are un display de 5,7 inchi, un procesor Octa-core de 2000 mHz, 3 GB RAM, o cameră de 12,3 MP şi o baterie încăpătoare (3450 mAh) şi rulează cea mai nouă variantă de Android, Marshmallow. O menţiune notabilă aici este şi Motorola Droid Turbo 2, primul telefon cu ecran indestructibil. Display-ul telefonului este realizat din cinci straturi diferite, fiecare având rolul de a absorbi şocul în cazul unui incident. Cei care vor să scape de traumele display-ului crăpat trebuie să scoată din buzunar peste 600 de dolari pentru acest dispozitiv.
Citeşte şi TOPUL celor mai populare filme ale anului 2015 – VIDEO
Citeşte şi Adevărul din spatele jocului Solitaire. De ce a fost instalat pe toate calculatoarele
Telefonul îndeplineşte multe funcţii (vorbim, navigăm pe net, facem fotografii şi multe altele), dar pasionaţii de fotografie nu se mulţumesc doar cu un smartphone pentru fotografie. De aceea, pentru ei se produc aparate de fotografiat performante care să le satisfacă nevoile. Una dintre cele mai interesante camere de fotografiat din 2015 este A7RII a celor de la SONY. Este o cameră cu un senzor full-frame uriaş cu o rezoluţie de 42 MP, poate filma 4K, are WiFi incorporat, stabilizator de imagine, funcţionează în condiţii de luminozitate scăzută (valoarea ISO poate ajunge până la 102.400). Singura problemă ar fi bateria, care se duce cam repede, dar pentru asta există soluţii.
Un produsmai puţin vizibil lansat anul acesta, dar foarte impresionant este un HARD DISK SSD produs de Samsung. Ştim că nu este la fel de uşor de apreciat precum un telefon, dar acest produs este cel mai încăpător SSD de pe piaţă (16 terabytes), este foarte rapid şi are doar 2,5 inchi grosime. Preţul? Undeva între 5.000 ŞI 7.000 DE DOLARI.
Tot anul acesta s-a vorbit intens despre realitatea virtuală şi gadgeturile care să faciliteze această tehnologie în rândul consumatorilor. Facebook a cumpărat Oculus Rift, pe care vrea să-l comercializeze din 2016, la fel şi Microsoft prin HoloLens şi HTC prin Vive. Aşa că să neaşteptăm la o primăvară plină de realitate virtuală. Trebuie să menţionăm faptul că prin HOLOLENS utilizatorul nu experimentează o realitate virtuală, ci una augmentată. Adică utilizatorul nu va fi captivat în întregime de un univers virtual, ci imaginile virtuale vor fi proiectate în mediul existent.
Citeşte şi Cum distrug luminiţele de Crăciun semnalul de la Wi-Fi
Rămânem în ograda Apple pentru a vorbi despre un alt produs al companiei din California. APPLE WATCH este primul smartwatch care a atras cu adevărat atenţia consumatorilor. Faptul că este produs de Apple, dar şi diverse inovaţii precum Force Touch sau motorul Taptic l-au făcut să fie printre cele mai impresionante “ceasuri inteligente” de pe piaţa electronicelor.
SHARP LV-85001 este primul televizor cu rezoluţie 8K (da, aţi citit bine) şi poate fi achiziţionat pentru 133.000 de dolari. Problema este că nu prea există filme şi clipuri video realizate la o asemenea rezoluţie. Dar este bine să fim pregătiţi pentru viitor, nu?
Citeşte şi DOUĂ profiluri pe Facebook pentru fiecare utilizator. Află care este diferenţa între ele
SAMSUNG GEAR 2 este competitorul Apple Watch şi are un display rotund de 1,2 inchi şi rezoluţie 360×360. Este un ceas performant cu aspect plăcut şi autonomie respectabilă (poate rezista şi două zile fără încărcare).
INTEL COMPUTER STICK este cel mai mic computer din lume. Este cam cât degetul mare de la mână şi transformă orice televizor sau monitor, dotat cu port HDMI, într-un computer funcţional. Rulează Windows 10, are 2 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare şi costă 100 de dolari.
Citeşte şi GALERIE FOTO. Imaginile câştigătoare ale National Geographic Photography Contest 2015
Citeşte şi Huawei se apropie de Samsung şi Apple. În 2015 a vândut 100 de milioane de smartphone-uri
Să ieşim puţin din zona gadgeturilor clasice şi să vorbim despre RICOH THETA. Acest device este o minicameră video, cu un senzor de 14 MP, ce poate înregistra în jur de 25 de minute, cu o panoramă de 360 de grade, prin simpla apăsare a unui buton. Astfel utilizatorii acestui device pot da o nouă perspectivă fotografiilor şi clipurilor video tradiţionale.
La categoria laptopuri 2015 merită menţionate DELL XPS 13, MACBOOK, MICROSOFT SURFACE BOOK, dar şi DELL CHROMEBOOK 13, un altfel de laptop care câştigă teren în Statele Unite, dar, din păcate, la noi nu se comercializează. Chromebook-urile sunt laptopuri ieftine, uşoare, cu o autonomie a bateriei foarte mare (de la 5-6 ore în sus) ce rulează sistemul de operare Chrome. Printre dezavantaje se numără faptul că pentru a-l utiliza la potenţial maxim este necesară conexiune permanentă la internet, nu are un hardware foarte performant şi, de multe ori, este realizat din materiale ieftine. Dell Chromebook 13 se categoriseşte ca fiind un chromebook business ale cărui specificaţii variază (de la procesor Celeron până la Intel i5, cu touchscreen sau fără şi cu până la 8 GB de RAM). Bateria are o autonomie de aproape 10 ore, iar preţul începe de la 400 de dolari şi poate ajunge până la 800-900 de dolari.
Tot Dell ne oferă şi XPS 13, care rulează Windows 10 şi are un ecran QHD+ de 13 inchi într-un format de laptop de 11 inchi (marginile ecranului au fost eliminate). Are o baterie capabilă, specificaţii de top şi este unul dintre cele mai uşoare laptopuri de pe piaţă (1,17 kg).
Anul acesta Microsoft a lansat primul său produs hardware. Este un produs hibrid (tabletă-laptop) care a impresionat pe toată lumea. E foarte puternic (reprezentanţii Microsoft susţin chiar că este cu 50% mai rapid decât Apple MacBook Pro), ultraportabil şi poate fi folosit ca un laptop veritabil sau ca o tabletă.
Noul MacBook de la Apple are 13 mm grosime şi un ecran retina de 12 inchi, ultraportabil, performant cu acelaşi design marca Apple.
Citeşte şi Piaţa de brăţări de fitness şi smartwatch-uri creşte de peste 9 ori în 5 ani
Citeşte şi Din 2016 toate telefoanele ASUS vor fi dotate din fabrică cu AdBlock Plus
TRUNKSTER este o valiză, însă nu una normală. Trunkster îţi poate încărca telefonul, se cântăreşte singură şi are un dispozitiv GPS încorporat, pe care îl poţi conecta la smartphone în caz că ţi‑au fost rătăcite bagajele. În plus, Trunkster nu are fermoar şi poate fi deschis doar la comandă, prin intermediul unei uşi asemănătoare cu cea a unui garaj.
Odată cu numărul tot mai mare de device-uri conectate la internet creşte şi dorinţa pentru o conexiune mai bună şi o acoperire mai mare, dar pentru acest lucru avem nevoie de unul sau mai multe routere (în funcţie de dimensiunea casei). Routerele le înghesuim în colţuri, le punem sub birou şi, în general, încercăm să le ascundem vederii pentru că nu sunt tocmai obiecte de design interior. Google vrea să schimbe asta prin routerul său numit OnHub. Acesta este elegant, cu un design minimalist care nu trebuie ferit de ochii lumii. Pe lângă asta, OnHub este şi un router capabil care oferă viteze de până la 1.900 Mbps pe frecvenţe de 2,4 şi 5 GHz. Şi în plus nu are nicio lumină vizibilă care să ne deranjeze noaptea.
Citeşte şi Care au fost cele mai performante procesoare de smartphone în 2015
SURSĂ: businessmagazin.ro