HTC One, un smartphone Android puternic cu un design remarcabil

Începând din zorii lui 2010, când HTC a fabricat primul telefon Nexus pentru Google, compania a cunoscut o ascensiune rapidă către glorie cu terminale deosebite precum Desire, Legend sau Desire HD. Începând cu primăvara lui 2011, când Samsung a lansat Galaxy S II iar HTC a oferit o replică nu prea convingătoare cu Sensation, compania a intrat pe o pantă descendentă pe care terminalele One X, One S şi One V, lansate acum un an, au reuşit să o oprească pentru prea puţin timp. Fără a face afirmaţii pretenţioase care ar putea suna ca un ultimatum, noul One este un model extrem de important pentru taiwanezi deoarece este produsul care ar putea stopa declinul.

Construcţie şi ergonomie

În ultimii trei ani, terminalele HTC au primit anual un stil nou de design, însă acestea au reuşit să se facă întotdeauna remarcate. Apreciate de unii şi detestate de alţii, telefoanele HTC au avut o identitate vizuală bună, fiind uşor de recunoscut după anumite trăsături particulare precum forma difuzoarelor şi a camerei foto, combinaţia de materiale sau curbele carcasei. Faţă de acestea, One face însă un salt vizibil din toate punctele de vedere.

HTC a pus un accent important pe construcţie şi design în cadrul lansării modelului One, şi nici nu este de mirare acest lucru. One este fabricat din două foi groase din aluminiu, una uşor convexă pentru partea posterioară şi una perfect plată pentru partea frontală. Acestea au un finisaj semimat obţinut prin şlefuire, doar muchiile, tăiate la 45 de grade, fiind şlefuite suplimentar pentru a obţine două benzi argintii strălucitoare.

Cele două foi de aluminiu sunt unite de un miez ceramic fabricat dintr-o singură bucată, pe acesta fiind amplasate butoanele de volum, butonul Power/Lock, care ascunde şi senzorul IrDA, conectorul MicroUSB, conectorul audio de 3,5 mm şi tăviţa cartelei Micro SIM. HTC afirmă că modul de fabricare a carcasei nu are nici o îmbinare vizibilă şi, cu excepţia unor mici diferenţe de curbură în partea inferioară a carcasei, acest lucru este adevărat – deşi fabricată din trei părţi componente diferite, carcasa este solidă, uniformă şi extrem de rigidă.

Din bucata de aluminiu folosită pentru partea frontală nu a mai rămas prea mult, aceasta acoperind doar capetele carcasei şi găzduind o pereche de difuzoare puternice ascunse după un grilaj fin perforat, camera frontală, senzorii de luminozitate şi proximitate şi, ascuns în grila difuzorului superior, şi un LED de semnalizare. Restul feţei este acoperit de suprafaţa de sticlă a ecranului, aceasta acoperind şi butoanele capacitive cu iluminare, care au rămas doar două deoarece producătorul a eliminat butonul Recent Apps

Mult mai interesant este însă capacul posterior. Fabricat dintr-o singură bucată de aluminiu, acesta a fost strunjit nu doar la exterior, pentru a-i da forma pe care o vedem în imagini, ci şi la interior, pentru a putea oferi un volum interior cât mai mare fără a pierde din rigiditate. Un truc ingineresc interesant este şi modul în care HTC a ales să implementeze antenele, în condiţiile în care o carcasă metalică reprezintă o cuşcă Faraday care garantează o atenuare semnificativă a semnalului: atât muchiile laterale cât şi cele două dungi transversale de pe spate găzduiesc întregul ansamblu de antene 3G, Wi-Fi, Bluetooth şi NFC, acestea fiind acoperite în totalitate cu un strat ceramic pentru a evita scurtcircuitarea lor. În plus, cei care au detestat protuberanţa caracteristică a camerelor HTC, pot fi mulţumiţi: aceasta a dispărut cu desăvârşire.

Deşi nu este nici cel mai subţire terminal, având 9,3 milimetri, şi nici cel mai uşor, având 143 de grame, ergonomia HTC One este excelentă. Meritul aparţine capacului posterior, a cărui curbură largă se mulează foarte bine în palmă, şi a muchiilor laterale, care au o grosime de numai 4 milimetri. Rezultatul este un terminal care, deşi este mare, la fel ca orice model cu ecran de 4,7”, este foarte uşor de manevrat. Din păcate HTC a ales să poziţioneze butonul Power/Lock în cea mai proastă poziţie posibilă, accesarea lui cu o singura mână necesitând o prestidigitaţie deloc dorită. O a două deficienţă, importantă doar pentru unii utilizatori, ar fi dimensiunea foarte redusă a LED-ului de semnalizare.

Dincolo de aceste ultime aspecte, carcasa noului telefon HTC reprezintă un salt major de la designul anterior al liniei One şi este o realizare inginerească deosebită. Bazată pe o combinaţie de aluminiu, ceramică şi sticlă, aceasta este excelent finisată, elegantă şi oferă o ergonomie foarte bună, o combinaţie care nu i-a mai reuşit companiei atât de bine de la modelul Legend încoace.

Ecran, hardware, specificaţii, autonomie

La fel ca vârful anterior de gamă One X, care a ridicat ştacheta calităţii ecranelor acum un an, noul HTC One oferă un ecran impresionant. Panoul SLCD 3 oferă culori excelente, un contrast foarte puternic şi un nivel de luminozitate ridicat, nivelul de negru fiind şi el bun pentru un panou cu iluminare de fundal. Unghiurile de vizibilitate ale panoului sunt foarte ample, existând ceva variaţii de contrast şi luminozitate induse doar de stratul protector de sticlă, iar vizibilitatea în lumina solară este bună. Trebuie remarcată totodată şi ajustarea automată a luminozităţii, care, dacă nu este atât de generoasă precum cea folosită de Nokia, nu este nici ridicol de zgârcită precum cea implementată de alţi producători pentru a maximiza cu orice preţ autonomia.

Dacă paleta coloristică sau contrastul nu sunt argumente suficiente pentru calităţile acestui ecran, rezoluţia în mod sigur va fi. Înghesuind o matrice de 1920 x 1080 pixeli într-un panou cu o diagonală de 4,7”, HTC a reuşit să atingă cea mai mare densitate disponibilă pe un terminal mobil: 468 ppi. La o primă vedere, saltul de la un ecran HD nu pare atât de mare atunci când folosim telefonul pentru activităţi uzuale, însă pornirea unui browser sau a galeriei cu imagini capturate va dezvălui avantajul  rezoluţiei Full HD: detaliile imaginilor sunt mult mai evidente, iar textul afişat are o claritate excepţională. Deoarece tradiţionala captură care înfăţişează modul în care textul este afişat în browser cu opţiunea „fit to screen” arată precum tiparul de înaltă calitate pe o hârtie glossy scumpă, am încercat să vedem cât de jos putem coborî dimensiunea textului fără a pierde lizibilitatea şi, după cum se vede, ne-am oprit la o impresionantă mărime reală a textului de numai 0,5 milimetri.

HTC One este bazat pe recent lansata soluţie Snapdragon 600 de la Qualcomm, o rudă foarte apropiată a cunoscutului APQ8064, pe care l-am văzut la lucru în ASUS Padfone 2, Google Nexus 4 sau Sony Xperia Z. Folosind acelaşi procesor grafic Adreno 320, Snapdragon 600 include o versiune uşor actualizată a nucleului quad-core Krait, care oferă acum prefetch preemptiv pentru memoria cache Level 2, îmbunătăţeşte predicţia pentru execuţia out-of-order a instrucţiunilor şi este tactat la o frecvenţă ceva mai mare de 1,7 GHz.

Aceste avantaje, combinate cu stocarea internă foarte rapidă (48,2MB/s la citire şi 42,4MB/s la scriere), au propulsat HTC One direct în vârful ierarhiei terminalelor mobile. În funcţie de natura testului, avantajele de performanţă au variat de la mici la aproape duble, singurul capitol unde HTC One a trebuit să se cunoască învins fiind GL Benchmark, unde procesorul grafic PowerVR SGX 543 MP3 din Apple A6 este încă regele performanţei, este drept, cu un avantaj din ce în ce mai mic.

• Ecran: 4,7”, 1920 x 1080 pixeli, SLCD 3, Gorilla Glass 2
• Sistem de operare: Android 4.2.1
• Chipset: Qualcomm Snapdragon 600
• Procesor: Krait 300, quad-core, 1,7 GHz
• Procesor grafic: Adreno 320
• RAM: 2 GB
• Memorie: 32 sau 64 GB (6,7 GB pentru sistem)
• Card: nu
• 3G: HSDPA, HSUPA
• 4G: Da, Cat 3
• WiFi: 802.11 a/b/g/n/ac, 2×2
• Bluetooth: 4.0, A2DP
•  USB: microUSB
• Cameră foto: 4 MP, stabilizare optică, autofocus, HDR
• Filmare video: 1080p, autofocus, HDR
• Cameră frontală: 2,1 MP
• Baterie: 2300 mAh
• Dimensiuni: 137.4 x 68.2 x 9.3 mm
• Greutate: 143 grame
• Altele: NFC, Micro SIM, Miracast, Wi-Fi Direct

Un ecran cu rezoluţie mai mare aduce cu sine un consum energetic crescut din cauza înmulţirii numărului de tranzistori, iar creşterea densităţii implică utilizarea unor LED-uri mai puternice pentru iluminarea acestuia. Ţinând cont de aceste aspecte, nu am avut aşteptări prea mari de la bateria nedetaşabilă cu o capacitate de 2300 mAh, însă aceasta a reuşit să se descurce onorabil. Într-un regim mediu de utilizare, care a implicat o oră şi jumătate de rulare a diverselor aplicaţii, captura foto ocazională, câteva localizări GPS, jumătate de oră de convorbiri şi o oră de redare audio, One a rezistat 26 de ore, în condiţiile în care conexiunile 3G şi Wi-Fi au fost utilizate câte 8 ore fiecare.

Sense 5.0, aplicaţii, telefonie

Acum câţiva ani, când Android era un sistem de operare urât şi sărăcăcios, interfaţa Sense era invidiată datorită aspectului superior şi a facilităţilor suplimentare. Android însă a evoluat iar Sense a devenit din ce în ce mai greoi şi mai aglomerat, astfel încât HTC a decis să-l simplifice începând cu versiunea anterioară, care a apărut împreună cu generaţia One din 2012. Noua versiune merge mai departe cu rafinarea aspectului, aducând totodată un element nou: BlinkFeed.

În locul clasicului ecran cu scurtături şi widget-uri, HTC a ales BlinkFeed ca ecran principal al sistemului de operare. Cei care folosesc cunoscuta aplicaţie Flipboard vor găsi un mediu familiar, BlinkFeed fiind tot un agregator de ştiri cu o aranjare elegantă a imaginilor şi textului. Conţinutul poate fi ales dintr-o listă întreţinută de HTC, utilizatorul putând fie să-şi caute site-urile preferate, fie să aleagă anumite categorii de subiecte pentru a descoperi conţinut nou. În plus, BlinkFeed poate fi legat de conturile de Facebook, Twitter, Flickr sau LinkedIn.

Deşi l-am privit cu reticenţă, acesta s-a dovedit mai util şi mai interesant decât părea iniţial. Cei care însă nu-i vor găsi sub nici o formă utilitatea nu trebuie să dispere: deşi acesta nu poate fi dezactivat, utilizatorul poate seta oricare din celelalte patru ecrane clasice ca pagină de start.

Dincolo de BlinkFeed, cea de-a cincea versiune a interfeţei Sense a devenit mai aerisită şi mult mai rapidă. Pagina pentru aplicaţii este simplificată, fiind o simplă listă cu derulare verticală, iar Phone a primit o interfaţă nouă şi un mod mai rapid de navigaţie. Lock Screen a fost şi el refăcut, acesta având un aspect mai elegant, permiţând totodată deschiderea directă a aplicaţiilor din Dock şi accesarea Notification Area fără deblocarea ecranului. O opţiune interesantă este posibilitatea de dezactivare completă a acestuia din urmă, utilizatorul fiind lăsat direct în interfaţă după deblocarea prin intermediul butonului.

Din păcate HTC tot nu a implementat butoane de control în Notification Area, preferând să ofere doar butonul către meniul de setări, este drept, aranjat de aşa natură încât comutatoarele pentru Wi-Fi, Bluetooth sau date să fie vizibile imediat. Mai deranjantă este reapariţia barei Meniu în intefaţa aplicaţiilor vechi incompatibile cu Holo, care este implementată sub forma unei inestetice benzi negre în partea de jos a ecranului care consumă inutil 144 de pixeli din ecran doar pentru a afişa trei puncte albe. HTC One X a debutat în mod similar, însă o actualizare ulterioară a asociat butonul Menu cu o apăsare prelungă pe tasta Recent Apps. Cum însă One mai are doar două butoane, iar Home este deja asociat suplimentar cu Google Now şi Recent Apps, nu este clar când şi dacă vom vedea o ajustare a acestui detaliu.

Pe lista aplicaţiilor preinstalate se remarcă Notes, clientul pentru notiţe cu integrare Evernote, Foxit PDF Viewer, suita de aplicaţii de birou de la Polaris şi Parent Dashboard. Aceasta din urmă  este de fapt o versiune particularizată a aplicaţiei Kid Mode de la Zoodles, aceasta suplinind lipsa suportului pentru mai multe conturi de utilizator din Android 4.1.2 şi permiţând părinţilor să ofere copiilor un mediu protejat cu o interfaţa simplă, unde aceştia pot instala doar aplicaţii verificate manual sau pot naviga online prin intermediul unui serviciu proxy filtrat.

Prestaţia telefonică a terminalului HTC One a fost foarte bună, terminalul remarcându-se prin perechea de microfoane, care oferă o fidelitate ridicată şi un noise cancellation foarte eficient, şi nivelul sonor ridicat al difuzorului. Deoarece foloseşte una din incintele frontale pentru cască, rezonanţa sunetului recepţionat este puţin cam stranie, însă terminalul se revanşează prin tonurile de apel sau notificările foarte sonore care, dublate de un motor puternic pentru vibraţii, sunt garanţia unui atac de cord nocturn. Din punct de vedere al stabilităţii semnalului, One nu se remarcă cu nimic – nu a creat probleme, dar nici nu a avut un comportament mai bun decât cele mai multe terminale testate în ultimii ani.

Captură foto şi video, ZOE şi alte opţiuni

Pe reţelele sociale se revarsă zilnic un val de poze făcute cu terminalele mobile, iar prestaţia foto este văzută de unii producători ca o cale suplimentară de a se face remarcaţi. După ce Nokia a experimentat cu un senzor de mari dimensiuni şi cu stabilizarea optică, a venit rândul celor de la HTC să încerce ceva nou.

Dincolo de denumirea pompoasă „ultrapixeli”, ideea inginerilor taiwanezi este una simplă. Păstrând dimensiunea de 1/3” a unui senzor standard pentru telefoane, din evidente motive legate de spaţiu si de costuri, HTC a renunţat la rezoluţiile mari, care oferă o prestaţie inferioară în lumina slabă şi au un zgomot de imagine pronunţat, în favoarea uneia de numai 4 MP. Drept urmare, senzorul din HTC One dispune de pixeli cu dimensiunea de 2 μm, faţă de cei 1,2-1,4 μm ai unui senzor clasic, promiţând astfel o captură mai bună a luminii, dar sacrificând în acelaşi timp nivelul de detalii. Acest senzor este dublat de un obiectiv cu diafragmă F/2.0, distanţă focală de 28 mm şi stabilizator optic. şi de procesorul de imagine ImageSense 2.0. Teoria sună bine, să vedem însă şi practica…

Captura foto în lumină naturală se remarcă prin culorile foarte bune, care sunt naturale şi nesaturate, contrastul excelent, dinamica bună şi un balans de alb corect. Graţie sensibilităţii mărite a senzorului şi a stabilizatorului optic, performanţa în lumină slabă este ridicată, imaginile fiind suficient de clare, luminoase şi având un nivel tolerabil de zgomot.

Analiza imaginilor la dimensiunea reală scoate la iveală reversul medaliei: nivelul de detalii pe care rezoluţia de 2688 x 1520 pixeli reuşeşte să-l stocheze este prea slab. Senzorul este bun la distanţe mici, însă orice imagine de ansamblu va scoate în evidenţă deficitul de rezoluţie. În plus, nivelul de zgomot, care este într-adevăr redus, nu este cu mult mai bun decât cel rămas după redimensionarea la aceeaşi rezoluţie a unei imagini de 8 MP.

Pentru a exemplifica mai bine atât avantajele cât şi dezavantajele „ultrapixelilor”, am făcut un test comparativ cu un terminal iPhone 4S, care este un produs bun din clasa 8 MP dar care este depăşit de alte modele mai noi, fiind astfel apt pentru rolul ingrat de „detergent obişnuit”.

Analizând partea bună a paharului, HTC One se remarcă (în ordinea perechilor de imagini) prin expunerea mai bună, prestaţia mai bună în condiţii de iluminare slabă şi comportamentul superior în condiţii de iluminare nefavorabilă.

Pe de altă parte, lipsa de detalii devine vizibilă atât în pozele de ansamblu cât şi în cele macro, fenomenul fiind însă cu adevărat deranjant doar în cazul primelor, unde diferenţele devin sesizabile şi foarte deranjante.

Concluzionând, putem spune că avem de-a face cu cea mai bună cameră de 4 MP implementată vreodată într-un telefon mobil. Dacă pozele capturate vor ajunge pe Facebook sau Instagram, unde acestea vor fi oricum redimensionate, nivelul mai redus al detaliilor nu va deranja iar restul avantajelor vor prima. Dacă doriţi însă imagini cu rezoluţie ridicată pentru editarea ulterioară sau pentru vizualizarea pe monitoare sau tablete cu rezoluţii mai mari de Full HD, alegerea făcută de HTC este dezavantajoasă.

Captura video nu suferă de această problemă deoarece toate terminalele mobile, cu excepţia lui PureView 808, folosesc doar o porţiune de 1920 x 1080 pixeli din suprafaţa senzorului pentru captură. Astfel,  HTC One nu mai este penalizat de rezoluţie şi are avantajul unui senzor cu pixeli mai mari. Rezultatul este un fişier H.264 la rezoluţie Full HD care oferă culori frumoase, un nivel suficient de bun al detaliilor şi un sunet stereofonic clar.

Fluxul video are un bitrate de 20 Mbps iar fluenţa este foarte bună, numărul de cadre pe secundă nescăzând sub 24. Pe lângă modul standard de captură, One mai oferă şi o foarte bună captura video HDR şi două moduri suplimentare, Slow Motion şi High Framerate, care sunt penalizate de rezoluţia scăzută şi, respectiv, de calitatea foarte slabă a imaginii.

Aplicaţia de captură oferă o multitudine de setări, cum ar fi captura în rafală, ajustarea sensibilităţii şi expunerii, captură HDR de bună calitate, captură foto în timpul înregistrării video şi un set de filtre asemănătoare celor din Instagram.  Cei care vor dori să captureze imagini în format 4:3 vor trebui să se mulţumească cu o rezoluţie şi mai mică, de numai 3 MP, deoarece doar formatul wide permite utilizarea celor 4 MP.

Galeria media este un agregator interesant pentru conţinutul foto sau video, oferind un mod de prezentare asemănător celui din BlinkFeed. Aceasta oferă o secţiune care include imaginile locale şi cele de pe Facebook, Dropbox, Flickr sau Picasa, o listă de prieteni din care se pot răsfoi imaginile partajate de fiecare şi o listă lungă cu conţinutul recent publicat de cei mai activi dintre aceştia. Galeria media este şi punctul central pentru integrarea DLNA, de aici putând fi accesate fişiere audio, video sau foto.

Tot aici este integrat şi un editor foto bun, care oferă opţiuni pentru editarea de bază, cum ar fi decuparea sau rotirea, o serie de 11 efecte şi un mod Auto Enhance. Acesta include şi o serie de unelte interesante pentru retuş, cum ar fi ajustarea iluminării doar pe feţele din cadru, ajustarea discretă a profilului capetelor umane sau mascarea imperfecţiunilor pielii prin aplicarea de blur doar pe zonele cu probleme.

O facilitate mediatizată de HTC este ZOE, un mod de lucru suplimentar care poate fi activat direct din interfaţa camerei şi care capturează în acelaşi timp aproape 4 secunde de secvenţe video şi 20 de cadre. Pe baza acestui conţinut, dar putând utiliza şi secvenţe video sau fotografii capturate în mod obişnuit, ZOE creează un colaj multimedia cu o durată maximă de 30 de secunde, acesta îmbinând secvenţe statice şi dinamice, muzică de fundal şi şase teme la alegere. Aceste colaje interesante pot fi partajate prin intermediul serviciului online HTC Share sau pot fi exportate ca fişier video şi plasate ulterior pe YouTube. Nu ştim cât de des vor folosi utilizatorii această facilitate, dar este evident că aceasta poate transforma şi plictisitorul drum către serviciu în ceva aparent interesant.

Redare audio/video, telecomandă  şi GPS

HTC nu are antecedente prea favorabile atunci când vine vorba de calitatea redării audio, terminalele sale având prestaţii care au variat de la „execrabil” la „rezonabil”. Fără să aibă pretenţii de intrare în liga premianţilor, prestaţia One face un salt semnificativ de la cea a anteriorului vârf de gamă. Redarea în căşti oferă un sunet foarte puternic cu o claritate mulţumitoare, remarcându-se basul clar dar discret, şi mediile puternice. One nu mai este tot atât de impresionant atunci când vine vorba de înalte, acestea fiind cam saturate şi având rezonanţe metalice dure.  Pentru utilizatorii care nu obişnuiesc însă să desfacă firul în patru, One va fi un player bun şi net superior ofertelor anterioare HTC.

O caracteristică particulară a acestui model este perechea de difuzoare frontale, care sunt o prezenţă extrem de plăcută. Având un bas modest, din motive evidente legate de dimensiune, acestea au însă un volum foarte ridicat şi o claritate surprinzător de bună pentru nişte incinte atât de mici. Acestea sunt puse cel mai bine în valoare în timpul vizionării filmelor sau jocurilor, unde chiar şi separaţia stereo se face simţită destul de bine.

Player-ul audio este o prezenţă binecunoscută utilizatorilor HTC, acest păstrând multe din caracteristicile vechilor versiuni. Acesta oferă o galerie media care poate fi răsfoită după artist, album, gen şi chiar directoare, liste de redare şi coadă de aşteptare, integrare DLNA, integrare Gracenote pentru descărcarea Cover Art şi un modul de vizualizare landscape. Suplimentar, acesta oferă widget-uri pentru Home Screen şi Lock Screen şi butoane de control în Notification Area.

HTC nu a considerat că player-ul video merită o scurtătură dedicată, filmele putând fi accesate doar din galeria multimedia. Acesta oferă însă un set mulţumitor de opţiuni, cum ar fi suportul pentru subtitrări cu tot cu posibilitatea de schimbare a codului de pagină, streaming wireless, un Pan and Scan cu opţiuni de Full Screen şi Best Fit, captură de ecran şi setul standard de butoane pentru controlul redării. Suportul pentru formatele media este mulţumitor, pe listă regăsindu-se XviD şi MKV, dar lipsind AC3 sau DTS.Din păcate nu există un egalizator, din fericire redarea fiind suficient de echilibrată în mod implicit. Singura procesare disponibilă este cea Beats, care nu s-a  schimbat cu nimic, iar acesta este un lucru rău deoarece oferă aceeaşi amplificare exagerată pentru bas şi înalte care strică orice pretenţie de acurateţe.

După cum am menţionat deja, One oferă si un senzor IrDA pentru controlul televizorului, însă compania a ales o abordare mai complexă. Aplicaţia TV este binevenită pentru cei care locuiesc în ţările din lista sa, deoarece interfaţa oferă setări pentru diverşi operatori de cablu şi un ghid util al programelor, însă ceilalţi vor sa se lupte coduri poştale fictive doar pentru a ajunge la interfaţa care permite alegerea tipului de televizor folosit.

După această etapă, TV va oferi o interfaţă de control facilă, care oferă şi câteva butoane pentru control rapid în Notification Area. În cazul în care televizorul nu se află în lista produselor compatibile, aplicaţia oferă şi un mod de definire a unei telecomenzi noi particularizate, pe care l-am testat cu un amplificator audio şi a funcţionat foarte bine. 

Modulul GPS a avut o prestaţie bună, remarcându-se timpul scurt de achiziţie a semnalului iniţial şi acurateţea localizării, care este foarte bună atât timp cât nu aveţi obstacole foarte înalte în imediata apropiere. Pentru navigaţie, HTC a ales Google Maps, serviciile acestuia fiind integrate în cadrul unei aplicaţii destinate conducătorilor auto, care mai include scurtături către aplicaţiile media sau agendă, şi comenzi vocale pentru apelare şi control.

Concluzii

One este cel mai impresionant terminal produs vreodată de HTC şi, cel puţin pentru moment, cea mai bună alegere pentru un terminal Android: acesta oferă o carcasă elegantă cu o construcţie bună, un ecran Full HD excelent, un sistem audio puternic, o platformă hardware foarte rapidă şi o autonomie rezonabilă pentru clasa high-end. Ceea ce ar putea descuraja eventualii utilizatori este alegerea făcută de HTC în cazul camerei foto, „ultrapixelii” având avantajele lor, dar fiind mai degrabă un compromis decât o soluţie pe deplin convingătoare. În funcţie de pretenţii şi modurile de utilizare, utilizatorul va decide dacă acest lucru este important sau nu.

Sony deja a impresionat plăcut cu Xperia Z, oferta HTC tocmai a fost descrisă în rândurile de mai sus iar asul din mâneca Samsung va sosi în curând. Indiferent de ce vom alege, trebuie să recunoaştem că Android are o primăvară foarte frumoasă.