Optimus One, unul dintre cele mai populare telefoane inteligente LG în 2010 şi 2011, are parte de un moştenitor pe segmentul entry-level: LG E510 Optimus Two, nume de cod Univa.
LG Optimus Two este înzestrat cu un procesor tactat la 800 MHz, unitate grafică Adreno 200 şi 512 MB RAM. Ecranul măsoară 3.5 inch şi afişează o rezoluţie de 320 x 480 pixeli, iar camera foto face poze de maximum 5 MP.
Sistemul de operare Android 2.3.4 Gingerbread vine cu întregul tacâm de aplicaţii Google, cu precizarea că browser-ul nu va putea afişa Flash-uri din cauza arhitecturii învechite a procesorului (ARMv6 – pentru Flash este necesară o arhitectură de calcul ARMv7 sau mai nouă).
Utilizatorii se vor bucura însă de o autonomie bună, asta mulţumită acumulatorului Li-Ion de 1500 mAh.
LG Optimus Two este aşteptat în ultima parte a acestui an. Să sperăm că preţul va fi la fel de atractiv ca şi cel al predecesorului de succes.