În Japonia: televizoare LCD 3D de 52 inch, fără ochelari!

23.05.2011
În Japonia: televizoare LCD 3D de 52 inch, fără ochelari!

Nissho Electronics, o companie japoneză formată
din foşti angajaţi
Philips
, oferă spre vânzare primele televizoare 3D de
dimensiuni mari, pentru care nu este necesară utilizarea unor
ochelari ajutători speciali.

Cu o diagonală a ecranului de 52 inch şi suport
pentru formatul 1080p, seria de televizoare
oferită de Nissho Electronics este deocamdată unică în lume,
condiţii în care preţul de 20.820 dolari nu mai
pare chiar atât de fantezist.

Dacă cei care au încercat până acum televizoarele 3D obişnuite
şi ochelarii necesari pentru perceperea efectului 3D au fost
nevoiţi să se acomodeze cu o luminozitate a imaginii mult
diminuată, limitare specifică tehnologiei utilizate, televizoarele
3D produse de Nissho Electronics pot afişa imagini 3D cu o
luminozitate de 700 cd/m, suficient chiar şi
pentru încăperi bine iluminate. Alte specificaţii includ o
rată de actualizare a imaginii de 60 Hz şi
rată de contrast 2000:1.

Tehnologia 3D folosită de aceste televizoare este de tip
2D + depth, în care efectul 3D este obţinut
folosind imagini 2D obişnuite, peste care sunt suprapuse imagini
adaptate de procesorul televizorului pentru redarea efectului de
adâncime. Tehnologia poate utiliza atât transmisiuni 3D native, dar
şi 2D, cele din urmă fiind convertite automat în
format 3D.

Rămâne să aşteptăm doar ca
televizoarele 3D
bazate pe tehnologia ecranelor lenticulare să
ajungă mai răspândite, pierderea statutului de tehnologie
exclusivistă ducând inevitabil la ajustarea preţurilor către valori
mai accesibile unui public larg.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News