Qualcomm lansează Toq, un ceas inteligent cu ecran Mirasol şi preţ piperat

Autor: Dorian Prodan 18.11.2013
Qualcomm lansează Toq, un ceas inteligent cu ecran Mirasol şi preţ piperat

Multe ceasuri inteligente au fost pronosticate că vor vedea lumina zilei în cursul acestui an, însă puţine dintre acestea s-au şi materializat. După Sony şi Samsung, a venit rândul unei alte companii din liga jucătorilor puternici să anunţe lansarea unui astfel de produs: Qualcomm, celebrul producător de cipuri pentru industria telecom.

Qualcomm a anunţat că ceasul său inteligent Toq, al cărui nume se pronunţă la fel ca „talk”, va fi disponibil începând cu data de 2 decembrie. Spre deosebire de modelele deja lansate Galaxy Gear sau SmartWatch 2, acesta va avea însă o disponibilitate redusă, Qualcomm Toq fiind mai degrabă un produs menit să promoveze anumite tehnologii precum Mirasol sau WiPower.

Ceasul va fi compatibil cu toate telefoanele Android care rulează Android 4.0.3 sau o versiune mai nouă, acesta urmând să ofere integrare cu mesageria text, preluarea sau respingerea apelurilor telefonice şi sa afişeze anumite notificaţii ale sistemului de operare. Producătorul a afirmat că facilităţile Toq vor fi extinse ulterior prin actualizări periodice de software. La fel ca celelalte modele, Toq va putea rula şi aplicaţii special scrise, compania anunţând pentru început produsele Accuweather şi Etrade.

Una dintre caracteristicile particulare ale ceasului Qualcomm este utilizarea unui ecran Mirasol cu o diagonală de 1,55”. La fel ca ecranele TFT sau OLED, panourile Mirasol folosesc tot pixeli RGB, însă în locul unei diode luminiscente, aceştia folosesc un ansamblu compus din două pelicule transparente care sunt separate de un strat subţire de aer şi care funcţionează ca o oglindă de mici dimensiuni. Atunci când subpixelii sunt deschişi, adică există aer între cele două straturi, aceştia reflecta lungimea de undă pentru care au fost fabricaţi. Prin aplicarea unui curent electric, acest ansamblu se închide iar subpixelul devine opac.

Avantajul acestei tehnologii este consumul extrem de redus de curent, de circa şase ori mai mic decât cel al panourilor rivale OLED sau TFT. În plus, panoul nu necesită împrospătare în nici una din cele două stări, la fel ca alternativa E-Ink, acesta având nevoie de curent electric doar pentru poziţia închis. Din acest motiv, Qualcomm afirmă că Toq va avea o autonomie de mai multe zile şi va fi perfect lizibil în lumina solară.

Pe lângă Mirasol, Qualcomm Toq va oferi suport şi pentru încărcarea wireless WiPower, o alternativă la mult mai cunoscuta tehnologie Qi, iar modulul Bluetooth intern va avea şi un profil A2DP şi va dispune de o pereche opţională de căşti stereo.

Deoarece Toq nu este însă un produs comercial ci mai degrabă o demonstraţie tehnologică a anumitor tehnologii, ceasul inteligent Qualcomm va fi produs doar în 100.000 de exemplare şi va fi disponibil doar pe teritoriul Statelor Unite. Iar dacă veţi face o excursie acolo, să nu uitaţi cartea de credit acasă: având un preţ de 350 de dolari, Toq este cel mai scump ceas inteligent lansat până acum.

Tags: