LG va ieşi de pe cea mai mare piaţă de smartphone-uri din lume

Autor: Adrian Popa 05.02.2018
LG va ieşi de pe cea mai mare piaţă de smartphone-uri din lume

LG a luat decizia să nu mai vândă oficial smartphone-uri în China. Ultimul model de telefon lansat de companie pe această piaţă a fost LG G5 SE, o versiune a vârfului de gamă G5.

 

China este cea mai mare piaţă de smartphone-uri din lume. Informaţia a fost confirmată pentru o publicaţie chineză de un reprezentant al companiei.

 

Divizia de dispozitive mobile a companiei sud-coreene pierde în continuare bani.

LG are şi alte probleme. Potrivit unor zvonuri, compania nu va lansa un nou vârf de gamă din seria G la MWC 2018, ci o versiune îmbunătăţită a phablet-ului V30. Asta deoarece şeful companiei le-ar fi cerut inginerilor să redeseneze de la zero smartphone-ul aşteptat sub numele de „G7”.

 

Acesta ar urma să fie prezentat în luna aprilie, fiind echipat cu chipset Snapdragon 845 şi un nou design.