Google Chrome

Autori: Dorian Prodan, Liviu - Andrei Mihai 22.05.2013
La începutul lunii iunie, Google a anunţat că browser-ul Chrome pentru Windows va face saltul la o arhitectură software pe 64 de biţi şi a promis îmbunătăţiri de stabilitate, performanţă şi securitate. Urmând ciclul obişnuit de dezvoltare, Google Chrome a ajuns la versiunea cu numărul 37, iar aceasta este şi prima care este oferită şi într-o variantă x86-64.

Google Chrome este unul dintre cele mai populare browsere web, alături de mai vechiul Firefox.

Google Chrome 37

La începutul lunii iunie, Google a anunţat că browser-ul Chrome pentru Windows va face saltul la o arhitectură software pe 64 de biţi şi a promis îmbunătăţiri de stabilitate, performanţă şi securitate. Urmând ciclul obişnuit de dezvoltare, Google Chrome a ajuns la versiunea cu numărul 37, iar aceasta este şi prima care este oferită şi într-o variantă x86-64.

Cea mai importantă noutate adusă de noua versiune a popularului browser Chrome este suportul pentru motorul de procesare şi prezentare DirectWrite din Windows. Până acum, Google Chrome a folosit vechiul motor GDI, iar calitatea fonturilor afişate în paginile Web a fost inferioară celei oferite de Internet Explorer, Mozilla Firefox sau de versiunile sale pentru Linux şi OS X. Începând cu noua versiune 37, utilizatorii care folosesc Windows Vista, Windows 7 şi Windows 8 se pot bucura de un mod de afişare vectorial modern.

Cea de-a doua noutate imediat vizibilă este apariţia unui manager pentru parole îmbunătăţit. Modul de stocare şi meniul din setările aplicaţiei nu s-au schimbat, însă Chrome va afişa acum o pictogramă în bara de adrese ori de câte ori ajungeţi pe o pagină Web pentru care aveţi salvate datele de autentificare, iar micul meniu deschis de aceasta va fi afişat şi atunci când utilizatorul va fi întrebat dacă doreşte să salveze date noi de autentificare.

Google Chrome 36

Respectându-şi programul regulat de actualizări, Google a lansat ieri versiunea cu numărul 36 a browser-ului Chrome, aceasta ajungând pe platformele Windows, OS X, Linux, Android şi iOS cu o listă de schimbări redusă care confirmă doar repararea diverselor probleme de securitate sau stabilitate şi cosmetizarea anumitor elemente de interfaţă.

Google Chrome 36 pentru Windows, OS X şi Linux includ o cosmetizare discretă a notificărilor noi de tip Google Now, un mesaj de avertizare refăcut pentru Crash Recovery şi un ecran descriptiv nou pentru modul Incognito. În plus, versiunea pentru Linux a primit şi Chrome App Launcher, care era disponibil deja pe platformele Windows şi OS X de ceva vreme.

Chrome 36 repară 26 de breşe de securitate şi include alte îmbunătăţiri de stabilitate şi performanţă.

Google Chrome 35

Chrome 35 pentru Windows, OS X şi Linux se concentrează în special pe îmbunătăţirile invizibile de sub capotă, acesta adăugând un suport mai bogat pentru mediul tactil, funcţii noi JavaScript şi câteva interfeţe de programare noi.  Cu această ocazie, au fost reparate şi şase breşe de securitate, inclusiv cea care permitea exploatarea vechiul Speech API şi interceptarea comunicaţiilor audio fără ca utilizatorul să fie avertizat în vreun fel.

Utilizatorii Linux vor beneficia de performanţe mai bune, Chrome 35 pentru această platformă folosind acum Aura Window Manager, la fel ca versiunile pentru Windows şi Chrome OS. Secţiunea Content Settings ascunde opţiunea resetării nivelului de zoom implicit stabilit pentru fiecare pagină Web în parte.

Google Chrome 34

Cu regularitatea cu care ne-a obişnuit, browser-ul Google Chrome a fost actualizat şi a ajuns la versiunea cu numărul 34. La fel ca versiunea anterioară, noul Google Chrome 34 nu se remarcă prin noutăţi vizibile dincolo câteva ajustări ale modului de lucru în interfaţa Modern UI din Windows 8 , însă repară o serie de probleme şi aduce două schimbări tehnologice interesante.

Cea mai interesantă noutate din Google Chrome 34 este implementarea suportului pentru imaginile multiple care pot fi  prezentate sub forma unei singure resurse de tip imagine. Astfel, dezvoltatorii Web pot crea versiuni cu dimensiuni şi rezoluţii diferite pentru o imagine, paginile Web urmând să încărcare versiunea corespunzătoare lor şi să facă astfel economii de bandă, să reducă timpii de încărcare şi să evite erorile de afişare.

Cea de-a doua noutate este implementarea suportului standardizat pentru API-ul Web Audio, Google conformându-se astfel specificaţiilor oficiale W3C. Dacă Google Chrome a folosit până acum un mod particular de adresare, versiunea 34 foloseşte apelurile standard şi este astfel compatibil cu implementările din Mozilla Firefox, deschizând astfel calea unei interoperabilităţi mai bune.

În final, cea de-a treia noutate este posibilitatea de importare a unui cont de utilizator restricţionat în cadrul browser-ului. La aceste trei noutăţi se adaugă îmbunătăţiri de performanţă şi repararea a 31 de breşe de securitate. 

Google Chrome 32

Din cauza ritmului susţinut şi regulat de dezvoltare care a fost adoptat de Google de la bun început, nu toate actualizările majore ale browser-ului Chrome au fost spectaculoase, iar unele au fost de-a dreptul plictisitoare. Noua versiune cu numărul 32 aduce însă o listă consistentă de opţiuni, în special pentru utilizatorii Windows 8.

Cea mai utilă facilitate nou introdusă este indicatorul pentru taburile care redau fluxuri audio, o binecuvântare pentru cei care obişnuiesc să ţină zeci de pagini Web deschise şi caută disperaţi sursa zgomotelor nedorite. Pe lângă micul difuzor care este afişat lângă butonul de închidere a tabului, Chome va semnaliza în acest loc şi taburile care folosesc camera Web sau care fac streaming către televizor prin Chromecast.
 
Utilizatorii Windows 8 care folosesc browser-ul Chrome în mediul grafic Modern UI primesc acum o nouă interfaţă. Asemănătoare mediului grafic oferit de Chrome OS, versiunea Modern UI a browser-ului Chrome 32 oferă acum ferestre multiple si o listă de scurtături pentru aplicaţiile Web.
 

Versiuni mai vechi

Google Chrome 26

Google Chrome 26 este finalizat. Noua versiune introduce o interfaţă uşor retuşată, mai multe remedii de securitate şi câteva funcţii noi.

Dintre noutăţi, se face remarcată funcţia “Ask Google for suggestions”, responsabilă cu verificarea ortografiei în mesajele email şi comentariile adăugate în paginile web deschise cu Google Chrome 26. Funcţia de corecţie ortografică utilizează setul obişnuit de dicţionare Google (româna este suportată), plus un dicţionar personalizat al cărui conţinut este sincronizat pentru dispozitivele ataşate contului de utilizator Google. Dacă mesajul tastat este în limba Engleză, atunci pe lângă ortografie mai putem verifica corectitudinea gramaticală şi exprimarea în contextul specific fiecărei propoziţii.

Google Chrome 26 oferă suport pentru utilizarea mai multor profiluri de utilizator pe acelaşi PC, între care putem comuta folosind o serie de scurtături create pe desktop.

La capitolul detalii tehnice, Chrome 26 beneficiază de o nouă versiune a motorului V8 şi Webit, precum şi 11 remedii de securitate – dintre care două sunt considerate cu risc ridicat şi alte 4 cu risc mediu.

Aceasta este versiunea finală Google Chrome 26, compatibilă cu platforma Windows şi recomandată tuturor categoriilor de utilizatori.


Google Chrome 11

Google Chrome 11 este un web browser foarte performant, cu un set bogat facilităţi.

Este caracterizat printr-o interfaţă minimalistă şi uşor de utilizat, optimizată pentru a maximiza spaţiul disponibil pentru afişarea paginilor web.

Printre noutăţile aduse de Chrome 11 se numără:

  • suport pentru recunoaştere vocală şi funcţionalitate text-to-speech
  • suport pentru accelerare 3D a elementelor CSS din paginile web
  • un nou application screen, similar celui întâlnit la dispozitivele smartphone cu sistem de operare Android
  • o versiune restilizată a logo-ului Google Chrome
  • numeroase bug fix-uri şi optimizări pentru maximizarea performanţelor

Google Chrome 11 păstrează o interfaţă şi set de facilităţi similar celui întâlnit deja la Chrome 10: meniu Settings cu funcţie de căutare, manager de parole cu funcţie de sincronizare, Flash player şi motor java script integrat, suport pentru decodare asistată de GPU a conţinutului video, respectiv tehnologie sandbox pentru navigarea în siguranţă deplină a paginilor web.

Aceasta este versiunea stabilă a browser-ului Google Chrome 11, recomandată tuturor categoriilor de utilizatori.


Google Chrome 10

Google Chrome 10 este un web browser optimizat pentru simplitate şi performanţe dintre cele mai ridicate.

Printre noutăţile aduse de Chrome 10 se numără:

  • un nou şi foarte performant motor JavaScript, mai rapid cu 66% decât cel folosit de Chrome 9
  • Player Flash cu tehnologie sandbox pentru executarea în condiţii de siguranţă a componentelor potenţial riscante din paginile web
  • meniu settings reproiectat şi prevăzut cu funcţie proprie de căutare
  • manager de parole cu funcţie de sincronizare a bazei de date, care permite folosirea colecţiei cu parole şi pe alt calculator, împreună cu lista de fişiere bookmark şi opţiunile personalizate de configurare

În Google Chrome 10, meniul settings este deschis în interiorul unui Tab. Sub-paginile din meniu pot fi accesate şi direct, prin tastarea numelui în caseta de adrese, iar setările individuale pot găsite mai rapid, tastând numele acesteia în caseta de căutare.

Aceasta este versiunea stabilă a browser-ului Google Chrome 10, recomandată tuturor categoriilor de utilizatori.