Aparatul inteligent cu care îţi prepari singur bere acasă în 2 ore

Autor: Adrian Popa 06.04.2017

Compania PicoBrew a lansat un aparat cu ajutorul căruia utilizatorii îşi pot prepara bere singuri acasă. Ingredientele necesare, furnizate de berării de renume, pot fi comandate pe site-ul producătorului.

Dispozitivul, numit Pico Model C, poate prepara 5 litri de bere proaspătă în 2 ore. Utilizatorii pot selecta cât de amară va fi băutura prin simpla rotire a unui buton.

Aplicaţia dedicată pentru iPhone şi Android îi ţine la curent pe utilizatori cu cele mai noi reţete şi cu modalităţi de preparare a acestora. Mai mult, aceasta monitorizează procesul de preparare.