Lumia 920 va ajunge pe piaţă în luna noiembrie, Lumia 820 va sosi până la finele anului

07.09.2012
Lumia 920 va ajunge pe piaţă în luna noiembrie, Lumia 820 va  sosi până la finele anului

Nokia a prezentat acum două zile noile sale terminale Lumia 920 şi Lumia 820, deschizătoare de drum pentru noua platformă Windows Phone 8 şi un pas critic pentru o companie legendară care a ajuns să se lupte cu pierderi financiare trimestriale consistente.

În ciuda faptului că Nokia este acum cel mai mare producător de terminale Windows Phone iar noile terminale par a fi atractive, răspunsul pieţelor financiare nu a fost unul pozitiv. Una din cauzele scăderii cotaţiei acestora cu mai bine de 15 procente a fost şi lipsa declaraţiilor oficiale privind disponibilitatea şi preţurile de desfacere, factori importanţi în condiţiile în care rivalii Samsung şi Apple abia au anunţat produse noi sau sunt pe cale să o facă.

Dacă preţurile rămân în continuare o enigmă, se pare că terminalul Lumia 920 va ajunge pe piaţă începând cu luna noiembrie. Două declaraţii, una făcută de un operator de telefonie pentru Reuters iar cealaltă de o sursă din cadrul Nokia pentru Inquirer, înaintează aceeaşi perioadă: cea de-a doua jumătate a lunii noiembrie.

Lansarea acestui model se va face în acelaşi timp pe mai multe pieţe, diferind astfel de disponibilitatea graduală a modelelor anterioare Lumia 800 şi Lumia 900. Acestea au fost lansate iniţial în Statele Unite iar celelalte pieţe au fost nevoite să le aştepte aproape jumătate de an, asta în cazul în care aceste modele chiar au ajuns. În România, modelul Lumia 800 a ajuns abia în aprilie iar modelul Lumia 900 ne-a ocolit cu totul.

Cel de-al doilea model, Lumia 820, va fi lansat şi el până la finele anului. Primele modele mid-range şi low-end bazate pe platforma Windows Phone sunt aşteptate însă abia în prima parte a anului viitor.

Lumia 920, vârful de gamă Nokia în acest moment

Urmărește Go4IT.ro pe Google News