Brevetele LTE: o problemă pentru Apple, o direcţie de atac pentru Samsung şi HTC

11.09.2012
Brevetele LTE: o problemă pentru Apple, o direcţie de atac pentru Samsung şi HTC

Samsung a pierdut o bătălie extrem de importantă cu rivalul Apple, în urma căreia va trebui să plătească daune de 1,05 miliarde de dolari, însă războiul dintre cele două companii nu se termină aici. Apple intenţionează să ceară blocarea importurilor şi vânzărilor unei liste consistente de terminale Samsung, audierile pentru acest proces urmând să înceapă în luna decembrie. Mai întâi însă, în luna septembrie va fi clarificată situaţia tabletei Galaxy Tab 10.1, deja restricţionată de la vânzare dar găsită „nevinovată” de către juriul procesului pierdut de Samsung.

Compania sud-coreeană nu intenţionează să stea cu mâinile în sân şi, conform Korea Times, se pregăteşte să declanşeze o acţiune împotriva Apple pentru încălcarea patentelor LTE din portofoliul propriu. Apple va lansa mâine terminalul iPhone 5 şi este aproape sigur că acesta va oferi şi conectivitate LTE, Samsung pregătindu-se pentru o replică dură în care va cere blocarea vânzărilor noului model în Statele Unite.

În acest moment, Samsung deţine circa 13 procente din totalul patentelor LTE, în timp ce Apple, care a făcut o serie de achiziţii masive de la Freescale şi Nortel în ultimul an, are în portofoliu circa 5 procente. Temeiul în baza căruia avocaţii Samsung vor trece la acţiune este încă neclar, zvonurile respecificând care din patentele companiei ar putea fi încălcate de Apple.

Samsung nu este prima companiei care profită de startul lent făcut de Apple în domeniul conectivităţii 4G. Un alt rival tradiţional, HTC i-a acţionat în justiţie şi, chiar dacă doar două din cele opt patente reclamate au fost acceptate ca fiind validate, acest lucru este încă o problemă serioasă pentru Apple..

Urmărește Go4IT.ro pe Google News