Huawei Ascend G300, un smartphone accesibil cu ecran IPS de 4 inch

22.09.2012
Huawei Ascend G300, un smartphone accesibil cu ecran IPS de 4 inch

Huawei Ascend G300 este unul dintre acele telefoane care par mult mai scumpe decât sunt de fapt, demonstrând calităţi pe care ne-am obişnuit să le întâlnim la modele de top. Chiar dacă nu poate convinge chiar la toate capitolele, Ascend G300 punctează exact acolo unde contează mai mult: designul carcasei, calitatea ecranului şi experienţa oferită cu software-ul livrat.

Huawei Ascend G300

Descriere

Huawei Ascend G300 se prezintă într-o carcasă în tonuri de gri şi negru, cu linii de design ce amintesc de gama telefoanelor HTC. Chiar dacă pentru preţul plătit nu primim finisaje la calitatea cu care ne-a obişnuit producătorul mai sus menţionat, iar carcasa parcă nu este tot atât de bine închegată, senzaţia şi impactul vizual oferit nu sunt cu mult mai prejos, astfel că modelul propus de Huawei este o alternativă foarte îmbietoare pentru cei cu bugete mici.

Al doilea element care se face remarcat încă de la prima utilizare este ecranul de 4 inch cu rezoluţie 800×480 pixeli, bazat pe o matrice IPS ce demonstrează calităţi surprinzătoare pentru un smartphone încadrat în gama entry-level. Bine iluminat, cu unghiuri de vizibilitate confortabile şi capabil să redea imagini clare şi plăcute privirii, ecranul ales de Huawei pentru Ascend G300 nu induce nici un moment impresia unei soluţii de compromis şi poate convinge cu destulă uşurinţă şi utilizatori mai exigenţi.

Huawei Ascend G300 - vedere spate

Sub ecranul protejat cu un scut din sticlă minerală avem trei butoane capacitive, iar deasupra mai găsim doar casca audio. Cei de la Huawei au preferat să nu includă o cameră frontală pentru apeluri video, păstrând resursele pentru camera foto de pe spatele telefonului. Prevăzută cu autofocus şi blitz LED, aceasta poate obţine poze la rezoluţie 5 MP şi filma în format VGA. În stânga camerei foto putem observa difuzorul extern, iar în dreapta avem microfonul pentru funcţia de anulare a zgomotului de fundal, deosebit de utilă pentru apeluri telefonice desfăşurate în medii mai zgomotoase.

Clapeta pentru volum se află în stânga ecranului, deasupra găsim conectorul pentru căşti şi butonul Lock, iar dedesubt avem un conector micro USB 2.0 pentru transferuri de date. Sub capacul de pe spatele telefonului găsim acumulatorul Li-Ion detaşabil, cu o capacitate de 1500 mAh, respectiv slot-uri pentru card microSD şi cartelă SIM.

Pachetul cu accesorii

În cutia lui Ascend G300 găsim doar un Adaptor AC cu port USB, cablu USB, set de căşti hands-free cu fir şi un ghid de utilizare rapid. Cei de la Huawei au decis să renunţe la manualul de utilizare în format tipărit, arareori utilizat, evitând astfel o risipă deloc neglijabilă de hârtie. Cei care doresc totuşi că consulte manualul complet, pot face asta online, accesând website-ul Huawei.

Huawei Ascend G300 - carcasă de 10.5 mm grosime

Huawei Ascend G300 – specificaţii detaliate

Aşa cum este şi normal pentru un terminal din gama sa de preţ, Ascend G300 nu impresionează prin specificaţii de top, dar nici nu dezamăgeşte, Huawei alegând o configuraţie echilibrată, cu CPU single core la 1 GHz, 512 MB memorie RAM şi suficient spaţiu de stocare pentru a nu obliga la achiziţionarea imediată a unui card de memorie microSD.

Ecran: IPS de 4″, 480×800 pixeli (~233 ppi)
Sistem de operare: Android 2.3.6 Gingerbread
Chipset: Qualcomm MSM7227A Snapdragon
Procesor: ARM Cortex-A5 single-core 1GHz
GPU: Adreno 200
RAM: 512 MB
Memorie: 4 GB (2,5 GB pentru utilizator)
Card: MicroSDHC, maxim 32 GB
2G: 850/900/1800/1900 MHz
3G: HSDPA, 850/900/1900/2100 MHz
WiFi: 802.11 b/g/n
Bluetooth: 2.1
GPS: Da
USB: 2.0, Micro USB
Cameră foto: 5 MP, autofocus, LED Flash, Geotagging
Filmare video: VGA
Cameră video secundară: fără
Baterie: 1500 mAh
Dimensiuni: 122.5 x 63 x 10.5 mm
Greutate: 140 grame

Software

Din păcate nu doar specificaţiile hardware sunt cu o generaţie în urmă, Huawei livrând modelul Ascend G300 împreună cu sistemul Android 2.3.6 Gingerbread, cosmetizat ce-i drept cu o temă de interfaţă destul de reuşită, ce insuflă un binevenit suflu de prospeţime. Aceasta include un meniul Lock personalizat, cu scurtături pentru camera foto, mesagerie şi lista de apeluri. Home Screen-ul este utilat cu două rând-uri de icon-uri, un widget pentru starea vremii şi încă unul ce permite interogarea motorului Google Search. Lista modificărilor continuă cu efectele prezentate atunci când schimbăm între ecranele din Homescreen, sau ajustăm orientarea telefonului.

Huawei Ascend G300 - interfaţa Android personalizată

Tastatura clasică Android a fost înlocuită cu o versiune personalizată de Huawei, ce permite utilizarea simultană a două seturi de caractere, selectate prin apăsare directă sau alunecarea rapidă a degetelor peste tastele virtuale.

Colecţiia de aplicaţii preinstalate include clienţi pentru cele mai populare reţele de socializare, suita Documents to Go pentru vizualizarea de documente text şi alte aplicaţii standard incluse cu sistemul de operare Android.

Cei care totuşi nu sunt mulţumiţi de eforturile celor de la Huawei pentru personalizarea sistemului Android Gingerbread, ar putea primi în cele din urmă pachetul de actualizare pentru versiunea Ice Cream Sandwich. Alternativ, putem apela la procedeul ROOT, urmat de upgrade la o versiune neoficială a sistemului Android ICS. Trebuie ştiut însă că operaţiunea descrisă aici nu este chiar lipsită de riscuri şi duce la pierderea garanţiei.

Huawei Ascend G300

Experienţa în utilizare şi performanţele resimţite

Chiar dacă nu dispune decât de un CPU single-core la 1 GHz, Ascend G300 este sprinten în aplicaţii şi la navigarea interfeţei Android 2.3, personalizată de Huawei. Aplicaţiile pornesc repede, iar paginile web în versiune desktop se încarcă fără timpi prea mari de aşteptare.

Testele sintetice îl încadrează însă fără drept de apel în gama modelelor smartphone entry-level, scorul pentru CPU fiind mult sub nivelul alternativelor dual sau quad-core. Totuşi, pe partea de GPU lucrurile stau ceva mai bine, fapt oglindit şi de viteza percepută la parcurgerea sistemului de meniuri sau interfaţa aplicaţiilor.

AnTuTu: CPU 1039, GPU 1301, RAM 288, I/O 592, Scor total 3220

Quadrant: CPU 1710, MEM: 1763, I/O: 3221, 2D: 456, 3D: 1693, Scor total: 1769

Interfaţa touch capacitivă este sensibilă şi precisă, iar textul redat la rezoluţie WVGA este clar şi uşor de citit. Secvenţele video arată foarte bine pe ecranul cu tehnologie IPS, iar luminozitatea este suficient de ridicată chiar şi pentru zilele însorite. Scutul din sticlă minerală aplicat peste ecran reflectă obiectele din jur, dar absoarbe parţial lumina acestora şi nu reţine prea multe urme de amprente, astfel că efectul nu este chiar atât de supărător.

Huawei Ascend G300 - vedere din spate

Convorbirile telefonice nu pun probleme nici măcar în mediile zgomotoase, casca telefonului fiind suficient de puternică. Totuşi, am constatat uneori apariţia unui efect de ecou, în care propria voce este reprodusă în casca telefonului cu o întârziere de câteva milisecunde. Efectul nu este foarte deranjant, dar poate crea confuzie în anumite situaţii.

Difuzorul extern este surprinzător de puternic, redând tonurile de apel la un volum care se face auzit cu uşurinţă în spaţii deschise sau mijloace de transport în comun. Din păcate nu acelaşi lucru poate fi spus despre funcţia vibraţii, al cărei efect trece de multe ori neobservat, mai ales dacă ţin telefonul în buzunare largi.

Camera foto

Chiar dacă nu poate impresiona prin rezoluţia limitată la 5 MP şi nici abilităţile de filmare VGA, camera foto oferită de Ascend G300 se descurcă cel puţin onorabil la capitolul poze. Dacă lumina ambiantă este din belşug, pozele rezultate au o claritate excelentă şi nivel de zgomot aproape insesizabil. Singurul aspect care trădează puţin statutul de smartphone entry-level este paleta de culori un pic neconformă cu realitatea. Mai exact, pozele au o uşoară tentă de verde, ce face ca albastrul cerului să nu fie chiar albastru.

Huawei Ascend G300 sample photo Huawei Ascend G300 sample photo
Huawei Ascend G300 sample photo Huawei Ascend G300 sample photo

Pozele obţinute în interior păstrează nivelul redus de zgomot, dar pierd puţin din detalii şi au tendinţa de a ieşi mişcate dacă nu stabilizăm foarte bine telefonul în palme. Per total, pozele obţinute cu Ascend G300 sunt de o calitate mulţumitoare, cu atât mai mult dacă ne raportăm la preţul telefonului.

Huawei Ascend G300 video sample

Din păcate despre funcţia de filmare nu sunt prea multe lucruri bune de spus, dată fiind limitarea la rezoluţie VGA. Secvenţele video obţinute arată totuşi destul de bine, fără prea multe defecte de compresie şi puţin spaţiu ocupat pe card-ul de memorie. Practic, un minut de material video ocupă aproximativ 15 MB, sau mai puţin.

Autonomie

În condiţii de utilizare normală, cu aproximativ 30 minute de convorbiri telefonice pe zi, sesiuni ocazionale de jocuri Android şi navigare pe internet, Huawei Ascend G300 este susţinut de acumulatorul cu o capacitate de 1500 mAh timp de aproximativ două zile.

Huawei Ascend G300 - acumulatorul Li-ion de 1500 mAh

Folosit pentru redare video şi sesiuni prelungite de navigare pe internet, Ascend G300 este pus în dificultate de ecranul cu diagonală 4 inch, ce poate epuiza acumulatorul în mai puţin de 12 ore. Solicitând simultan şi partea de hardware, jocurile Android tind să epuizeze acumulatorul după numai 5 ore de utilizare continuă.

Concluzie

Huawei Ascend G300 s-a dovedit a fi o surpriză plăcută din partea producătorului chinez, demonstrând un pachet convingător de facilităţi, oferite la un preţ accesibil. Se fac remarcate designul curat şi armonios ales pentru carcasă, ecranul IPS de bună calitate şi interfaţa personalizată aplicată sistemului de operare. Camera foto este de o calitate mulţumitoare, iar performanţele procesorului la 1 GHz nu dezamăgesc.

Huawei Ascend G300

Huawei Ascend G300 poate fi găsit în oferta magazinelor online din ţara noastră, la un preţ de aproximativ 700 Lei.

Părţi pozitive

Evran IPS de bună calitate
Carcasă cu aspect plăcut
Camera foto de 5 MP
Interfaţa Android personalizată
Slot microSD

Părţi negative

Funcţie de filmare cu rezoluţie VGA
Sistemul Android 2.3.6 (pachetul de upgrade la Android 4.0 nu este încă gata)
Fără cameră dedicată pentru apeluri video

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult