Noul terminal iPhone 5 de la Apple are o serie de necazuri, utilizatorii reclamând probleme cu camera foto, carcasa din aluminiu şi puterea semnalului wireless, însă nici componenta software nu este ferită de critici.
După cum mi-am exprimat opiniile acum câteva zile, sistemul de operare iOS 6 ar putea fi considerat o actualizare bună, dar insuficient de importantă pentru a merita o incrementare majoră a numărului de versiune. Acest aspect, coroborat cu criticatele hărţi a căror calitate este îndoielnică, a dus pentru prima dată la scăderea ratei de satisfacţie a utilizatorilor.
Conform studiului făcut de compania On Device pe un eşantion de 16.000 de utilizatori de iPhone, rata satisfacţiei utilizatorilor a cunoscut o uşoară scădere faţă de cea primită de versiunea anterioară. Scăderea este foarte mică, de la 7,75 la 7,65 puncte, fiind însă prima scădere înregistrată de acest indicator de la lansarea primei versiuni a acestui sistem de operare. Aceasta este totuşi mai mare decât rata satisfacţiei atinsă de versiunea 4.0, însă Apple poate ar trebui să se gândească de două ori înainte să introducă cu linguriţa opţiuni noi din 12 în 12 luni.