Interfata si efectele grafice deosebite, disponibile in sistemul de operare i-au determinat pe inginerii companiei sa-l alinte cu numele „Vista 2". Daca esti utilizator de Windows sau Linux, trecerea la MacOS X nu iti va crea probleme. Sistemele Dashboard si Exposé reduc semnificativ numarul de click-uri pe care trebuie sa le faci pentru a accesa sau comuta intre aplicatii.
„Widget"-urile pe care le gasim in Dashboard reprezinta niste mini-aplicatii care pot fi atasate desktop-ului si care contin tot felul de informatii utile sau inutile, precum starea vremii, evolutia actiunilor unor companii, convertor valutar etc.
Pentru a veni in intampinarea utilizatorilor cu aplicatii de editare text/ audio/ foto/ video, noile sisteme iMac au de asemenea preinstalalate pachetele iLife ’08 si, optional, iWork ’08. iLife reprezinta o suita software pentru lifestyle digital care iti permite sa realizezi doar cu cateva click-uri albume foto, slideshow-uri sau prezentari DVD semiprofesionale.
Pe partea multimedia gasim si Apple Media Center, o interfata creata special pentru a exploata telecomanda inclusa in pachet si pentru a gestiona melodiile, clipurile video, fotografiile si DVD-urile tale. iWork integreaza elemente de grafica avansata intr-o suita de programe similara cu Microsoft Office si iti permite sa realizezi rapid documente, animatii sau tabele „inteligente". De altfel, majoritatea aplicatiilor incluse in MacOS X au o interfata intuitiva si nu necesita cunostinte software avansate.
Bazate pe foarte multe sabloane (templates), iti poti realiza rapid fisierul de care ai nevoie, doar inlocuind cateva informatii si regland anumiti parametri. Desi ar fi considerata o adevarata blasfemie de catre utilizatorii traditionali de Mac, poti instala Windows XP sau Vista pe sistemele Apple.