Facebook acceptă emoticoane în comentariile din News Feed

15.10.2012
Facebook acceptă emoticoane în comentariile din News Feed

Administratorii Facebook au adus o modificare importantă în funcţionarea reţelei de socializare, ce permite utilizatorilor să se manifeste mai expresiv în comentariile lăsate pentru ştiri şi postări venite în News Feed.

Facebook acceptă emoticoane în comentariile din News Feed

Mai exact, de acum este permisă folosirea de emoticoane la fel ca în discuţiile private purtate între utilizatori care apelează funcţia chat. Setul de emoticoane disponibile pentru inserarea în comentarii este identic cu cel oferit până acum în funcţia chat, cuprinzând un total de 21 simboluri grafice.

Momentan, suportul pentru emoticoane este disponibil doar din versiunea desktop a interfeţei Facebook, urmând ca aplicaţiile pentru dispozitive iOS şi Android, respectiv interfaţa Facebook mobile, să fie actualizate pe parcurs. Până atunci, emoticoanele inserate în comentarii vor apărea în formă grafică doar pentru cei care accesează reţeaua Facebook folosind un browser capabil să redea pagini web în versiune desktop, restul observând doar o corespondentă în formă text.

Din păcate, sau din fericire, sistemul de emoticoane nu acoperă şi textul inserat în postările făcute pe Facebook, fiind restrâns la comentarii şi sesiunile de chat, păstrând astfel un aspect cât de cât curat pentru restul paginii.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult