Deşi arată foarte bine, ultrabook-ul Samsung Series 5 Ultra Touch este considerat un model accesibil, ce va rula Windows 8. Denumirea ne dă de înţeles că ecranul este sensibil la atingere. Cu o diagonală de 13.3” şi o rezoluţie de 1366×768 pixeli, el vine cu sticlă de protecţie ce poate recunoaşte 10 atingeri simultane. Configuraţia cea mai ieftină costă 810 $ peste ocean şi include un procesor Intel Core i3, 4 GB RAM şi un HDD de 500 GB. Cu 50 $ în plus se poate achiziţiona versiunea cu procesor Intel Core i5. Pe placa de bază sunt integraţi 24 GB de memorie ExpressCache, ce vor spori viteza cu care se încarcă sistemul de operare şi anumite aplicaţii.
Ultrabook-ul Samsung Series 5 Ultra Touch cântăreşte 1,73 kg şi vine cu o carcasă metalică. Producătorul nu a anunţat capacitatea bateriei sau autonomia oferită de portabil. Cei care sunt interesaţi de acest laptop trebuie să ia în considerare faptul că ecranul este foarte lucios, nu aşa cum îl vedem în imaginea de mai sus. Dacă vreţi să lucraţi cu ultrabook-ul în aer liber sau într-un mediu puternic iluminat, aceasta va fi o problemă. Samsung Series 5 Ultra Touch va fi disponibil la finalul lunii octombrie, după ce Windows 8 va fi anunţat oficial.