Nikon Coolpix S800c – compactă cu funcţii de tabletă Android

18.10.2012
Nikon Coolpix S800c - compactă cu funcţii de tabletă Android

Nikon Coolpix S800c poate fi numită cameră foto inteligentă, fiind o compactă de buzunar cu sistem Android şi acces la internet WiFi, capabilă să ia oricând rolul unei mini-tablete pe care să rulăm aplicaţii şi jocuri.

Nikon Coolpix S800c

Descriere

Oferită de un producător cu renume pe piaţa aparatelor foto, Coolpix S800c încearcă să aducă banala compactă de buzunar în lumea Android, scoţând-o din conul de umbră în care a intrat pe măsură ce abilităţile pentru fotografie demonstrate de noile generaţii smartphone s-au apropiat şi pe alocuri chiar au egalat nivelul camerelor foto compacte.

Chiar dacă este abia prima încercare de acest gen pentru producătorul Nikon, Coolpix S800c prezintă la o primă impresie toate calităţile unui produs de succes: design minimalist şi modern, cu senzor BSI-CMOS de 16 MP, obiectiv retractabil cu zoom 10X, un ecran OLED de 3.5 inch pentru încadrarea imaginilor şi cireaşa de pe tort – sistemul de operare Android Gingerbread, instalat în versiunea 2.3.6. Privind mai îndeaproape lista cu specificaţii, constatăm totuşi că avem de-a face cu un senzor destul de mic, de 1/2.3 inch, cuplat unui obiectiv cu apertură F3.2-F5.8 şi sistem hibrid de stabilizare a imaginii (Lens-shift + Electronic VR). Rămâne de văzut cum influenţează aceste detalii tehnice calitatea pozelor obţinute.

Nikon Coolpix S800c - ecranul OLED de 3.5 inch

Nikon Coolpix S800c – specificaţii detaliate:

  • Senzor: 16,0 MP, CMOS
  • Rezoluţie foto: 4608×3456
  • Valori ISO: 125-3200
  • Obiectiv: 4.5-45 mm, F3.2-5.8, zoom 10X
  • Stabilizarea imaginii: Lens-shift + Electronic VR
  • Focalizare: Contrast-detect TTL AF
  • Procesor: Expeed C2 + ARM Cortex A9
  • Fotografie în rafală: 8 fps, maxim 3 cadre la rezoluţie completă
  • Ecran: 3.5”, 853×480 pixeli, matrice Pen-Tile
  • Înregistrare video: 1920x1080p / 30fps, format MPEG-4 AVC H.264
  • Card: SD/SDHC
  • Baterie: Nikon EN-EL12, 1050mAh, 140 cadre (CIPA)
  • Alte dotări: receptor GPS, conexiune WiFI N, Bluetooth, accelerometru
  • Dimensiuni: 111.4 x 60 x 27.2 mm
  • Greutate: 184 g cu baterie şi card

Primele impresii

Cel puţin în privinţa designului exterior, Nikon Coolpix S800c nu este cu nimic mai prejos decât compactele clasice întâlnite în gama superioară de preţuri. Modelul este uşor, confortabil de ţinut în mână şi suficient de subţire pentru a fi strecurat în aproape orice buzunar. Diferă însă considerabil modul în care controlăm şi interacţionăm cu diversele funcţii ale camerei. Practic, butonul Power şi butonul pentru obturator prevăzut cu inel pentru zoom sunt singurele care amintesc de o cameră foto tradiţională, restul funcţiilor fiind controlate cu ajutorul ecranului touch de 3.5 inch şi cele trei butoane fizice asociate sistemului Android.

Nikon Coolpix S800c - văzut de sus

În timp ce funcţionalitatea de bază a camerei foto (obţinerea de poze) este disponibilă imediat după apăsarea butonului Power, pentru funcţiile avansate este nevoie de încărcarea sistemului Android – etapă care se desfăşoară în fundal, la prima pornire a dispozitivului. Odată ce a fost încărcat, sistemul Android rămâne rezident în memoria RAM a dispozitivului, apăsarea butonului Power ducând acum la afişarea meniului Lock Screen specific telefoanelor Android. Totuşi, pentru a reduce impactul asupra bateriei, sistemul Android este dezactivat după o perioadă mai lungă de inactivitate.

Activat printr-un gest swipe de jos în sus, Home Screen-ul este simplu şi elegant, cu icon-uri pentru aplicaţia de captură şi vizualizare imagini, web browser, meniul Android Settings şi trimiterea pozelor către dispozitive Nikon compatibile.

Nikon Coolpix S800c - interfaţa Android 2.3

Lista aplicaţiilor instalate cuprinde selecţia obişnuită pe care ne-am aştepta să o întâlnim la tablete sau telefoane Android: Browser, Calculator, Calendar, Clock, Contacts, Downloads, Email, Gallery, Gmail, Google+, Latitude, Maps, Messenger, Music, Navigation, News & Weather, Places, Play Music, Search, Voice Search, Talk şi player YouTube. Acestora li se adaugă aplicaţia Shooting, responsabilă de gestionarea camerei foto şi Play, pentru vizualizarea colecţiei de poze şi secvenţe video. Desigur, pentru instalarea de jocuri şi aplicaţii suplimentare putem accesa magazinul Google Play Store.

Performanţe şi impresii

Ecranul OLED de 3.5 inch prezintă o reproducere exemplară a tonalităţilor de negru, luminozitate bună în spaţii deschise şi claritate excelentă, remarcată atât la vizionarea colecţiei de poze dar şi la utilizarea browser-ului web. Constat totuşi o accentuare a nuanţelor de culoare, problemă destul de comună la ecranele OELD, ce poate duce la aprecierea incorectă a reglajelor aplicate pentru imagine şi aspectul general a pozelor obţinute în mod foto. Sensibilitatea interfeţei touch capacitivă nu pune probleme, iar procesorul cu nucleu Cortex A9 se descurcă foarte bine atât cu sistemul de meniuri în stil Android Gingerbread, dar şi la folosirea web browser-ului pentru răsfoirea de website-uri în versiune desktop.

Nikon Coolpix S800c - extensia obiectivului la zoom maxim

Cu un design familiar oricărui posesor de smartphone Android, aplicaţia de captură răspunde prompt la comenzi şi oferă majoritatea reglajelor pe care ne-am aştepta să le întâlnim la o cameră foto compactă. Putem alege între două moduri de fotografiere principale – Easy Auto pentru începători şi Auto pentru cei care doresc puţin mai mult control în privinţa setărilor aplicate. Acestora li se adaugă un mod Scene pentru poze panoramice, mod Smart portrait şi un set de efecte speciale pentru poze mai expresive.

Focalizarea imaginii este rapidă şi suficient de precisă, iar ajutaţi de sistemul tap-to-focus putem obţine rapid pozele dorite, atingând ecranul pentru a focaliza selectiv imaginea şi declanşa în mod automat procesul de captură. Acelaşi procedeu poate fi aplicat şi din modul de filmare, eliminând practic nevoia pentru un buton fizic pe carcasă.

Calitatea pozelor şi modul de filmare

Dacă experienţa Android obţinută cu Nikon Coolpix S800c este cât se poate de convingătoare, nu acelaşi lucru poate fi spus despre performanţele pe partea de cameră foto. Chiar şi obţinute în spaţii deschise, cu lumină solară din belşug, pozele nu reuşesc să ofere un nivel de claritate la nivelul celor 16 MP măsuraţi pentru senzorul cu tehnologie CMOS. De vină pare să fie însă ansamblul optic, care focalizează corect doar spre centrul imaginii, lăsând marginile cu un nedorit efect de blur. Lăsând la o parte acest aspect, pozele arată destul de bine, prezentând o paletă bogată de culori şi nivel de zgomot nu foarte ridicat.

Nikon Coolpix S800c picture sample Nikon Coolpix S800c picture sample Nikon Coolpix S800c picture sample
Nikon Coolpix S800c picture sample Nikon Coolpix S800c picture sample Nikon Coolpix S800c picture sample

Nikon Coolpix S800C Video Sample Download

Funcţia de filmare dă rezultate surprinzător de bune. Secvenţele comprimate H.264 şi însoţite de sunet stereo arată foarte bine pe ecranul unui televizor LCD, iar prezenţa funcţiei zoom şi sistemul de stabilizare permit obţinerea unui nivel de calitate apropiat unei camere video dedicate.

Autonomie

Garantat pentru numai 140 poze standard (CIPA), modelul Nikon Coolpix S800c nu prea se ridică la nivelul camerelor foto tradiţionale, oferind o autonomie sub medie, din care este acoperită şi utilizarea sistemului Android.

Folosită pentru sesiuni ocazionale de navigare web, orientare cu ajutorul receptorului GPS şi etichetarea pozelor cu funcţia Geotagging, iar apoi încărcarea fişierelor rezultate într-un cont Dropbox prin conexiune WiFi, obţinem un timp de funcţionare de numai câteva ore, suficient pentru plimbări ocazionale în parc şi ieşiri în oraş, dar prea puţin pentru o vacanţă de câteva zile.

Nikon Coolpix S800C

La un regim de utilizare mai conservator, cu număr redus de poze zilnice şi fără a apela prea des serviciile oferite de OS-ul Android, putem extinde autonomia la cel puţin 3 zile.

Din fericire acumulatorul Nikon EN-EL12, cu o capacitate de 1050 mAh, este unul detaşabil, astfel că avem măcar posibilitatea de a achiziţiona unul sau mai mulţi acumulatori de rezervă. Din păcate adaptorul AC este prevăzut doar cu conector USB şi nu include talpă specială pentru acumulator, astfel că nu vom putea folosi camera foto în timp ce bateria de rezervă se află la încărcat.

Concluzie

Nikon Coolpix S800c este un exemplu interesant pentru conceptul de cameră foto inteligentă, ce demonstrează cu destul succes utilitatea acestui gen de produs.

Spre exemplu, în loc să căutăm de fiecare dată cablul USB putem instala un client pentru serviciu de stocare online, ex. Dropbox, lăsând aplicaţia să sincronizeze în mod automat colecţia de poze şi filmuleţe pentru orice PC ataşat contului de utilizator. Pozele preferate pot fi distribuite imediat pe Facebook sau alte reţele de socializare, de oriunde avem acces la internet prin conexiune WiFi. Pentru timpul liber avem opţiunea jocurilor Android, clientul email ne permite să trimitem mesaje direct de pe ecranul camerei foto, iar receptorul GPS capătă o utilitate mult mai mare împreună cu aplicaţia maps.

Nikon Coolpix S800c - cameră foto cu zoom 10X şi filmare Full HD

Lăsând la o parte avantajele specifice unui gadget Android de buzunar, comune cu orice smartphone bazat pe acest OS, partea de cameră foto nu reuşeşte încă să egaleze performanţele unei compacte tradiţionale, decât poate în segmentul modelelor entry-level. Şi autonomia bateriei are de suferit din pricina sistemului Android, consumul de energie mărit în timpul sesiunilor de web browing epuizând repede acumulatorul de 1050 mAh.

Nikon Coolpix S800c poate achiziţionat pentru suma de 2000 Lei, la pachet cu o husă de protecţie pentru transport, mini-trepied şi card de memorie de 8 GB.

Părţi pozitive

Senzor de 16 MP şi obiectiv cu zoom 10x
Ecran OLED cu rezoluţie WVGA
Sistem de operare Android Gingerbread, cu acces în magazinul Google Play Store
Conexiune WiFi şi Bluetooth
Receptor GPS
Filmare Full HD

Părţi negative

Calitatea pozelor putea fi mai bună
Autonomie modestă

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult