Despre Android şi iOS, fără patimă până devenim pătimaşi

Android şi iOS, sistemul de operare ce stă la baza dispozitivelor Apple, sunt eroii principali ai unui război epic de care ne vom aduce aminte peste ani, aşa cum ne amintim acum, cel puţin cei mai bătrâni dintre noi, de alte bătălii celebre precum Internet Explorer cu Netscape sau Microsoft şi Apple.

Unul din păcatele noastre, ale utilizatorilor, este ataşarea pătimaşă de un simbol şi susţinerea acestuia dincolo de graniţele raţiunii. Ne place X sau Y pur şi simplu, fără să analizăm pragmatic, la rece, situaţia. Exact aşa facem şi când luăm partea, justificat sau nu, Android-ului sau iOS-ului. Niciodată un utilizator pătimaş nu va recunoaşte că favoritul lui este dezavantajat în faţa rivalului.

Aşa că, fără patimă si fără să mimez obiectivatate (ar fi o minciună să pretinzi ca eşti obiectiv cand subiectivisumul este cel care dă personalitate ideilor) o să vă spun adevărul gol-goluţ: libertatea este cea care face diferenţa dintre Android şi iOS.

Ca unul care are şi căruia i-au trecut prin mână de-a lungul timpului telefoane şi tablete din ambele părţi ale câmpului de luptă, am observat de fiecare dată acelaşi lucru. Android-ul este un sistem de operare care dă utilizatorului o mare libertate de utilizare şi configurare, pe când iOS, uneori pe bună dreptate, alteori artificial şi de neînţeles, te constrânge să urmezi o anumită cale. Că e bună sau nu, nu ai de ales (jailbreak-ul nu intră în discuţie).

Şi, ca să fie clar, nu-mi place ca cineva, fie el şi Apple, să-mi impună o anumită linie de la care nu am voie să mă abat. Ştiu, foarte mulţi dintre voi găsiţi suficiente instrumentele puse la dispoziţie de Apple şi nu vă pasă că nu puteţi schimba un anumit aspect. Dar mie, şi sunt mulţi asemenea mie, îmi place să-mi configurez telefonul sau tableta după cum mi se pare potrivit.

Concret. În Android pot să instalez o tastatură custom, precum SwiftKey, care aduce o funcţionalitate net superioară celei standard. În iOS poţi, în cel mai bun caz, să instalezi o aplicaţie cu tastatură proprie de unde să copiezi textul în alte programe.

Android-ul are un sistem de fişiere clasic, unde poţi gestiona dupa bunul plac fişierele, cu un file manager. iOS nu are aşa ceva. Fiecare aplicaţie are propriul mediu, iar ca să transferi anumite fişiere de pe calculator, trebuie să urmezi un drum anevoios via iTunes. Nu mai vorbesc de copierea fişierelor dintr-o aplicaţie într-alta, care însemnă crearea unei copii a aceluiaşi fişier în fiecare dintre aplicaţiile în cauză.

În iOS nu poţi să descarci aplicaţii gratuite fără să configurezi o modalitate de plată, chiar dacă nu ai nevoie de ea. Să fie acolo, pentru orice eventualitate.

Pe iPad nu poţi să pui mai mult de 20 de aplicaţii într-un folder. Vreau sa-mi creez un folder pentru jocuri. Şi descarc jocuri, unele contracost, altele gratis. Dar nu pot să pun la un loc mai mult de 20. De ce?

Nu-mi place aplicaţia Newsstand. Pur şi simplu nu o folosesc. Şi vreau să o dezinstalez. Nu pot. OK. Şi producătorii de telefoane cu Android apelează la practica asta mârşavă. Dar măcar să o mut într-un folder cu „inutile”, să nu-mi mai ocupe spaţiu pe ecran, am voie? Nu, nici asta. De ce?

Îmi place Google Chrome (inclusiv) pentru telefoane şi tablete. Şi aş vrea să-l folosesc ca browser default, să deschid în el automat link-urile din alte aplicaţii. Evident că nu am voie să pun alt browser default în locul mirificului Safari. Microsoft a plătit miliarde de euro amenzi pentru că a îndrăznit să includă Internet Explorer în Windows. Apple nu te lasă nici măcar să schimbi browser-ul default, iar toată lumea zâmbeşte şi trece mai departe, ca şi cum ar fi ceva absolut firesc şi benefic pentru utilizatori şi concurenţă.

Îmi place iOS pentru fluenţa cu care merge (când faci un sistem de operare pentru doar cateva dispozitive e mult mai usor să-l optimizezi decât unul care rulează pe sute de telefoane şi tablete). Pentru autonomia superioară pe care o oferă dispozitivelor care-l folosesc. Pentru aplicaţiile mai multe şi, de multe ori, mai bine gândite şi mai plăcute ochiului.

Android are probleme de optimizare şi merge de multe ori greu. O cauză este tocmai faptul că nu poate fi optimizat perfect pentru toate sutele de dispozitive pe care rulează. Altă cauză este neglijenţa dezvoltatorilor care nu urmăresc stabilitatea şi consumul de memorie al aplicaţiilor pe care le fac. Unde mai pui că mediul de dezvoltare este Java, cunoscut pentru problemele de performaţă.

De asemnea, dacă ai proasta inspiraţie de a-ţi cumpăra un telefon ieftin, cu RAM puţin, îţi vei blestema zilele asteptănd să fie realizate şi cele mai banale task-uri. Memoria RAM va fi aproape plină în cea mai mare parte a timpului. Este însă o greşeală să compari un telefon cu Android de 800 de lei cu iPhone 5, de exemplu.

Să mai spun de autonomia, de care, cu mica excepţie numită Motorola, nu le prea pasă producătorilor de telefoane cu Android?

Şi totuşi, cu toate problemele de care este afectat şi pentru care vinovaţi sunt de multe ori şi producătorii (alături de Google) pentru personalizările pe care le adaugă, apreciez Android-ul pentru libertatea pe care mi-o lasă în alegeri, configurare, folosire şi, nu în utlimul rând, alegerea dispozitivului dintr-un numar foarte mare de opţiuni disponibile pe piaţă. Şi era să uit: Dumnezeu să le dea sănătate dezvoltatorilor de ROM-uri custom, pentru ca nu ne lasă la mâna producătorilor.

Nu-ţi place modul în care producătorii gestionează update-urile de Android şi te păcălesc că nu merg pe telefonul tău? Ia-ţi un Nexus! Ai libertatea!

Libertatea de alegere se regăseşte chiar în definiţia smartphone-ului, dincolo de generalizările forţate de marketing.

Libertatea aceasta permite utilizatorului să imprime propria personalitate dispozitivului pe care-l foloseşte. Lipsa libertăţii, dimpotrivă, crează un dispozitiv rece şi impersonal, în care diferenţele de gândire dispar, iar utilizatorul pare doar una din milioanele de găini create după acelaşi tipar în crescătorie. Sper doar că nu acesta este viitorul.

Scuzată-mi fie patima.