iPad Mini, cea mai ieftină tabletă Apple de până acum, înfruntă principalul său competitor din tabăra Android – tableta Nexus 7, într-o provocare de temut pentru orice utilizator responsabil.
Tabletele sunt trântite pe asfalt în numele ştiinţei, într-un test care încearcă să răspundă unor întrebări la care majoritatea dintre noi sperăm să nu avem niciodată ocazia să răspundem din propria experienţă: Cum se descurcă tabletele iPad Mini, Nexus 7 şi iPad 3 atunci când sunt scăpate pe jos?
Toate cele trei tablete au fost testate folosind un mecanism controlat de la distanţă, menit să garanteze că fiecare dintre ele are parte de şanse egale, fiind scăpată din exact aceiaşi poziţie şi o înălţime de 1.2 metri. Tabletele au fost trântite de asfalt în acelaşi timp şi filmate la viteză redusă, uşurând evaluarea vizuală a rezultatului.
În primul test, tabletele au fost trântite astfel încât colţul carcasei să lovească primul asfaltul, suportând întreg şocul impactului. Ajutată de greutatea foarte redusă (numai 308 grame) tableta iPad Mini scapă cu doar câteva zgârieturi pe colţul carcasei, dar altfel perfect funcţională. Cântărind 340 grame şi asamblată într-o carcasă din plastic mai puţin flexibil, tableta Nexus 7 s-a ales cu crăpături mari pe colţul carcasei şi scutul Gorilla Glass ciobit în zona de contact. Mult mai masivă decât celelalte două, tableta iPad 3 suportă mai greu şocul impactului, alegându-se cu ecranul spart.
Al doilea test a presupus trântirea tabletelor cu faţa în jos, astfel încât întreaga suprafaţă a ecranului să intre în contact cu asfaltul. Deşi la o primă impresie am putea crede că distribuirea forţei de impact pe o suprafaţă mai mare va atenua şocul resimţit, în realitate scutul din sticlă minerală aplicat peste ecranul tabletelor s-a dovedit a fi extrem de vulnerabil. Totuşi, tableta Nexus 7 pare să fie mai rezistentă, scăpând cu doar cu câteva crăpături în timp ce tabletele iPad Mini şi iPad 3 au devenit practic inutilizabile.
Ultimul test are menirea de a verifica etanşeitatea celor trei tablete, în improbabila situaţie în care acestea sunt scufundate complet în apă. Surprinzător, atât iPad Mini dar şi iPad 3 continuă să funcţioneze normal, chiar dacă cea din urmă pare să răspundă puţin mai greu la comenzile aplicate cu interfaţa touch. Nexus 7 a cedat însă fără drept de apel, repornind sistemul de operare.