Vânzările PC-urilor cu Windows 8 sunt dezamăgitoare, afirmă surse din interiorul Microsoft

19.11.2012
Vânzările PC-urilor cu Windows 8 sunt dezamăgitoare, afirmă surse din interiorul Microsoft

Windows 8 are deja câteva săptămâni de când a ajuns pe piaţă, compania demarând şi o campanie de actualizări cu preţuri accesibile care sunt de cel puţin două ori mai mici decât cele oferite anterior, însă lucrurile nu par să meargă prea bine pentru cei din Redmond.

Conform unor surse anonime citate de Paul Thurrott, celebrul blogger din spatele Winsupersite,  vânzările sistemelor pe care este instalat proaspătul sistem de operare sunt mult sub aşteptările companiei, acestea fiind considerate dezamăgitoare. Indiferent cât de multă sau puţină încredere am avea în această sursă, nu trebuie să uităm de plecarea recentă a directorului diviziei Windows, Steven Sinofsky, care a fost provocată atât de conflictele sale cu restul echipei din eşalonul superior al companiei, cât şi de mentalităţile ancorate în trecut pe care acesta le susţinea şi impunea.

Singurele cifre oficiale oferite de Microsoft până acum sunt cele 4 milioane de actualizări vândute în primele zile, o cifră nu tocmai optimistă ţinând cont că Windows este instalat pe circa 1,3 miliarde de PC-uri. Conform aceloraşi surse citate, vina este aruncată pe seama integratorilor, însă factorii care ar putea transforma Windows 8 într-un sistem nepopular precum Vista sunt multipli, incluzând schimbarea de interfaţă care nu prea a fost pe placul utilizatorilor, prestaţia foarte bună a actualei versiuni 7, reticenţa companiilor de a cheltui bani în vremurile actuale pline de incertitudine şi perioada mediocră prin care trece piaţa PC-urilor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News