Google continuă şirul de schimbări pregătite pentru serviciul YouTube, modificând interfaţa pentru a aduce în faţă lista de canale la care suntem abonaţi.
Aceste schimbări fac parte dintr-un proiect mai amplu demarat pentru aducerea colecţiei de website-uri şi aplicaţii care oferă servicii Google la un stil de design comun, optimizat pentru un aspect curat şi simplitate în utilizare.
Noua interfaţă YouTube este realizată folosind aceeaşi schemă de culoare în nuanţe de alb şi gri întâlnită deja la aplicaţiile Google+ şi Google Now. Din punct de vedere al funcţionalităţii se face trecerea către o interfaţă în stil Media Player, în care fereastra ce conţinea până acum doar clipuri video este extinsă pentru a acomoda o listă cu toate canalele YouTube la care suntem abonaţi.
Modul în care vizionăm filmuleţe pe YouTube a suferit şi el câteva modificări. Noua interfaţă mută fereastra de conţinut mai aproape de partea superioară a ecranului şi plasează lista de redare imediat lângă imaginea clip-ului video aflat în vizionare, uşurând accesul la celelalte filmuleţe din canalul YouTube selectat.
Simplificând accesul la conţinut oferit prin canale YouTube, Google speră să încurajeze vizitarea propriilor canale, ce până acum nu s-au bucurat de prea mult succes în ciuda investiţilor masive făcute pentru promovare şi furnizarea de conţinut original de calitate.