Google Now, serviciul folosit pentru acces rapid la informaţii utile, cum sunt prognoza meteo sau date despre locaţiile interesante din apropriere, este pe cale să păşească în afara lumii tabletelor şi telefoane Android, devenind parte integrantă a web browserului Chrome.
Google Now, perceput ca o versiune a lui Siri pentru Android, este totuşi ceva mai mult decât un program care permite iniţierea căutări rostind întrebările în faţa unui microfon. Pe ecran apar zone separate cu informaţii legate de căutările realizate în ultimul timp. Spre exemplu dacă utilizatorul cere frecvent să-i fie afişată prognoza meteo pe următoarele zile, pe ecran va fi alocată o zonă în care prognoza meteo poate fi citită fără a cere asta în mod expres. Cât despre varianta pentru Google Chrome, se pare că în ultima versiune a aplicaţiei au fost deja adăugate componente ce servesc drept fundaţie pentru acces la serviciile Google Now.
Integrarea Google Now cu web browser
ul Chrome deschide noi posibilităţi de a determina utilizatorii să acceseze diverse servicii online oferite de Google, primind în schimb informaţii utile.
Google a confirmat existenţa unui proiect pentru integrarea serviciilor Google Now cu web browserul Chrome, dar fără a da mai multe detalii. În timp ce prezenţa acestui serviciu pe tabletele şi telefoanele cu sistem Android are menirea de a atrage adepţi pentru ecosistemul Google Android, versiunea pentru PC este menită să apropie utilizatorii Google Chrome de cât mai multe din serviciile Google: Search, Google Maps, YouTube, Google Apps, Gmail, Google+. Toate aceste servicii produc bani pentru Google, iar includerea lor în activităţi ce au legătură cu folosirea de zi cu zi a web browserului Chrome nu poate fi decât benefică pentru companie.
Trebuie spus că Google include deja informaţii în stil Google Now pentru lista cu rezultate Google Search, în care sunt strecurate detalii cum ar fi datele de naştere pentru prietenii Google+, informaţii despre orarul de zbor al avioanelor sau desene adăugate mesajelor Gmail, cu condiţia ca utilizatorii să fi optat deja pentru acest sistem.