Huawei Ascend W1, primul smartphone Huawei cu sistem de operare Windows Phone 8 a fost confirmat pentru CES 2013, unde va avea parte de prezentarea oficială. Tot acolo am putea face cunoştinţă şi cu Huawei Ascend D2, un smartphone Android cu specificaţii de top.
Potrivit informaţiilor furnizate de Richard Yu, vicepreşedinte senior în cadrul Huawei, Ascend D2 (imagine centru şi dreapta) vine echipat cu un ecran Full HD de 5 inch, cameră foto de 13 MP şi versiunea de top a chipsetului Huawei K3V2, un model quad-core la 1.5 GHz. Toate acestea ar urma să fie gestionate cu un acumulator de 3000 mAh, suficient de puternic cât să asigure o autonomie confortabilă.
Supranumit „Dream Phone„, Ascend D2 ar putea să nici nu intre în producţie de masă, de vină fiind tocmai specificaţiile prea îndrăzneţe, care duc la un cost de producţie prohibitiv şi preţ de vânzare necompetitiv.
Revenind la noul terminal cu Windows Phone 8 (imagine stânga), acesta va avea prezentarea oficială luna viitoare, cu ocazia expoziţiei CES 2013 organizată în oraşul american Las Vegas.
Din informaţiile obţinute prin canale neoficiale ştim că Huawei Ascend W1 vine echipat cu ecran de 4 inch cu rezoluţie 480 x 800 pixeli, CPU dual-core la 1.2 GHz, cameră foto de 5 MP şi un acumulator Li-Ion de 2000 mAh.