Administratorii reţelei Facebook răspund cererilor şi sugestiilor venite din parte utilizatorilor, pregătind o serie de funcţii noi şi modificări pentru interfaţa prezentată în browserul web.
Prima pe listă este o funcţie numită Bulk Uploader, menită să simplifice modul în care alcătuim albume cu fotografii. Dacă până acum aveam nevoie de până la 6 click-uri pentru a încărca o poză în paginile reţelei, în curând vom putea face asta mult mai repede, chiar şi dacă vrem să încărcăm mai multe poze simultan.
Un mic număr de utilizatori au observat şi apariţia unei noi versiuni Timeline, în care toate postările făcute de utilizatori sunt prezentate într-un singur feed, organizat în ordine cronologică. Setările pentru controlul intimităţii au fost mutate într-un loc mult mai la îndemână şi sunt mai uşor de modificat pentru utilizatori. Suplimentar, în noua interfaţă ar putea să-şi facă apariţia şi o funcţie care să permită scoaterea Tag-urilor din pozele încărcate de alţi utilizatori în albumele proprii, în care apărem.
Administratorii Facebook au confirmat pentru ABC News existenţa unor funcţii noi şi alte modificări, aflate deocamdată în fază de testare, pregătind introducerea la scară largă pentru toţi utilizatorii. Potrivit informaţiilor furnizate, Timeline-ul aflat momentan în fază de testare şi vizibil pentru mai puţin de 2% dintre utilizatorii reţelei înlocuieşte modul de navigare cu thumbnail-uri aplicând o interfaţă pe bază de tab-uri. Deşi necesită încă folosirea funcţiei scroll, noua interfaţă organizează informaţiile din pagina de profil într-o formă mai uşor de citit şi mai compactă decât până acum.
Din păcate în forma actuală noul Timeline Facebook pare să aibă nevoie de unele corecţii de ultim moment. Şi utilizarea funcţiei bulk upload pare să aibă un impact neaşteptat de mare asupra serverelor reţelei, impunând unele ajustări înainte de implementarea la scară largă. Potrivit estimărilor Facebook, noua versiune Timeline şi funcţiile noi promise ar putea fi gata de lansare la începutul anului 2013.