Cea mai cunoscută culoare pentru ASUS Eee PC este albul, iar pe unii dintre noi aceasta îi duce cu gândul la Apple. În acest caz, nu este de mirare că s-a incercat şi s-a reuşit instalarea sistemului de operare Mac OS X pe ultraportabilul de la ASUS.
În ciuda unor eventuale probleme legate de licenţe şi permisiuni de utilizare, instalarea este posibilă folosind un kit original, dar necesită urmarea unor paşi puţin mai dificili pentru utilizatorul obişnuit. Pentru cei interesaţi, Uneasysilence.com are un tutorial disponibil online.
Nu trebuie să vă stresaţi dacă ceva nu merge precum a fost plănuit. ASUS Eee PC este livrat cu un CD de back-up pentru sistemul de operare oficial, iar producătorul chiar încurajază instalarea unei versiuni de Windows XP.