Totul a început acum doi ani şi jumătate cu Samsung Galaxy S, topul de gamă din acel moment şi un terminal destul de controversat. El a fost citat de multe ori în procesul Apple vs. Samsung din Statele Unite. De atunci şi până în prezent, producătorul numărul 1 de telefoane mobile la nivel global a vândut peste 100.000.000 de unităţi Galaxy S, Galaxy S II şi Galaxy S III. Aceste ultime două modele au reuşit să vândă fiecare într-un număr impresionant de 40 milioane de unităţi. Este posibil ca în cifra totală să fie incluse şi livrările de Galaxy S Plus şi Galaxy S III Mini, însă ponderea este mică.
Cu o astfel de popularitate, următorul Samsung Galaxy S se află deja în topul celor mai aşteptate terminale din acest an. Aş îndrăzni să spun că interesul pentru iPhone 5S sau iPhone 6 este semnificativ mai scăzut. Apple a oferit deja un upgrade semnificativ cu iPhone 5, iar următorul model ar putea fi un fel de facelift. Cât despre Samsung Galaxy S IV, el este aşteptat chiar în această primăvară, cu un ecran full HD de 5”. Se pare că phablet-urile (telefoanele cu un ecran apropiat de cel al unei tablete) sunt pe val şi Samsung nu poate să iasă din trend.