Ecranul terminalului Galaxy S IV este (aproape) confirmat: 4,99″ Full HD AMOLED

Ecranul terminalului Galaxy S IV este (aproape) confirmat: 4,99

Pe măsură ce ne apropiem de primăvară şi de probabila dată de lansare a terminalului Galaxy S IV, zvonurile iniţiale care au apărut în luna noiembrie încep să se confirme. După procesorul cu opt nuclee, care a fost anunţat la CES 2013, un panou cu informaţii care a fost afişat tot în cadrul standului expoziţional Samsung confirmă şi existenţa panoului AMOLED Full HD pe care terminalul probabil că îl va folosi.

Fără a oferi detalii suplimentare, panoul informativ Samsung înfăţişează evoluţia panourilor sale AMOLED şi, după deja cunoscutul model de 4,” cu rezoluţie HD care a fost folosit pentru Galaxy S III, figurează un panoul AMOLED cu diagonală de 4,99” şi rezoluţie Full HD, adică exact ceea ce zvonurile au susţinut încă de anul trecut. Implementarea acestui panou nu este confirmată oficial, dar este de aşteptat ca acest salt să se facă odată cu lansarea viitorului model din cea mai importantă serii de telefoane Samsung. În plus, data la care acest ecran va fi disponibil, undeva în primul trimestru al acestui an, coincide cu presupusa dată de lansare a terminalului.

Cu o rezoluţie de 1920 x 1080 pixeli înghesuită într-un spaţiu cu o diagonală de 4,99”, acest ecran va oferi o densitate de 440 ppi, ajungând astfel de urmă impresionantul panou IPS folosit de HTC pentru modelul Butterfly. Aranjarea sub-pixelilor este necunoscută, dar ţinând cont că panourile AMOLED cu densităţi de peste 300 ppi fac aproape invizibile artefactele generate de matricea PenTile şi că Samsung a optat deja pentru o aranjare mult mai bună în cazul ecranului folosit pentru modelul Galaxy Note II, nu ne putem aştepta decât la surprize plăcute.

Conform Samsung, noul panoul AMOLED Full HD va avea un consum energetic cu 25 de procente mai mic în cazul unei utilizări normale decât actualele modele, existând şi un mod suplimentar de lucru low-power care va reduce consumul cu 47 de procente.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News