Browser-ul Google Chrome include un corector ortografic încă de la primele sale versiuni de test, acesta fiind un ajutor de nădejde pentru cei care scriu prea repede şi cu prea multe greşeli. Viitoarea versiune cu numărul 26, aflata acum în stadiul Beta, va aduce însă o serie de îmbunătăţiri care vor mări precizia corecturilor sugerate şi va simplifica utilizarea.
Noul motor ortografic din Google Chrome va folosi o colecţie îmbunătăţită de dicţionare, precizia acestora urmând să fie crescută suplimentar prin îmbunătăţirea algoritmilor sugestiilor descoperite cu ajutorul Google Search. Browser-ul oferă deja opţiunea suplimentară „Ask Google for sugestions”, însă aceasta va fi îmbunătăţită prin includerea aceloraşi algoritmi ortografici şi ortoepici folosiţi de motorul de căutare. Astfel, utilizatorilor li se vor oferi sugestii mai bune în funcţie de context, această opţiune urmând să fie disponibilă pentru început doar în limba engleză dar urmând să fie disponibilă în toate limbile folosite de Google, şi va colabora mai bine cu numele proprii.
Cei care folosesc mai multe calculatoare vor aprecia şi opţiunea de sincronizare automată a cuvintelor adăugate de utilizator, scutind astfel repetitiva sarcină de adăugare a diverselor nume sau expresii în dicţionarul particularizat local.
Toate aceste îmbunătăţiri vor fi disponibile pe platformele Windows, Linux şi Chrome OS odată cu lansarea versiunii 26 a browser-ului, suportul pentru OS X urmând să fie adăugat ulterior.