Acum o lună de zile, în cadrul sistemului de operare iOS 6.1 a fost descoperită o breşă de securitate în sistemul de protecţie cu parolă a terminalelor mobile, o greşeală pe care Apple a mai comis-o în trecut.
Compania a corectat ieri vulnerabilitatea descoperită în sistemul de operare iOS 6.1, care permitea unui intrus să obţină acces la agenda telefonică şi, indirect, la galeria de imagini. La nici o zi după lansarea actualizării 6.1.3, ecranul de protecţie din iOS s-a dovedit a fi iar vulnerabil.
De data aceasta, metoda este puţin mai laborioasă deoarece presupune extragerea cartelei SIM în timpul iniţierii unui apel, dar totodată necesită şi mai puţini paşi. Aceasta exploatează o problema a modulului software Voice Dial, din acest motiv afectând direct doar utilizatorii terminalelor iPhone 4 şi pe cei ai terminalelor iPhone 4S şi iPhone 5 care au dezactivat asistentul vocal Siri.
Până la remedierea acestei probleme, utilizatorii pot dezactiva opţiunea Voice Dial din meniul care conţine setările de securitate pentru protejarea ecranului.