Potrivit unor informaţii încă neoficiale, Samsung pregăteşte lansarea unor modele smartphone gigant, ce aparţin unei noi serii de telefoane numită Galaxy Mega.
Cunoscut după numele de cod GT-I9152, Samsung Galaxy Mega 5.8 este un smartphone dual-SIM cu ecran de 5.8 inch.
Poate şi mai interesant este însă modelul Samsung Galaxy Mega 6.3, cu nume de cod GT-I9200. Acesta ar urma să vină echipat cu ecran de 6.3 inch, de dimensiunea celui folosit pentru modelul Galaxy Note III. Totuşi, numele de model nu corespunde formatului rezervat de Samsung pentru seria Galaxy Note, fapt ce indică posibilitatea lansării unui produs cu dotări inferioare, probabil lipsit de stylus-ul S Pen.
Din păcate pentru mai multe informaţii va trebui să aşteptăm evenimentul oficial de prezentare. Potrivit sursei citate, noul smartphone Samsung Galaxy Mega 5.8 ar trebui să iasă la lumină către finalul lunii mai, urmat la jumătatea lunii iunie de modelul Samsung Galaxy Mega 6.3.