Ce telefon să faci cadou de sărbători

10.12.2007
Ce telefon să faci cadou de sărbători
Telefoane buget

Nokia 6120 classic

Nokia 6120 classic este un smartphone aşa-numit de buget. Costă puţin peste 6 milioane şi vine cu Symbian 9.2 S60. Are o cameră foto modestă, de 2 MP, tuner FM, şi suport HSDPA. nu are în schimb Wi-Fi. Este un telefon uşor, la cele numai 89 de grame pe care le cântăreşte.

Nokia 6120 classic

Nokia 6300

Nu este smartphone, însă este un telefon destul de ieftin pentru ceea ce oferă. Nokia 6300 poate fi cumpărat pentru mai puţin de 6 milioane. Ecranul său are o rezoluţie de 240 x 320 pixeli, poate salva în memoria telefonului până la 1000 de contacte şi dispune de slot microSD. Nu are nici 3G, nici Wi-Fi, dar are bluetooth. Bateria ar trebui să ţină, conform producătorului, 3 ore şi jumătate de convorbiri sau 348 de ore în standby.

Nokia 6300

Sony Ericsson W200

W200 face parte din clasa low-end a celor de la Sony Ericsson. Pentru cei aproximativ 4 milioane, îi va oferi celui care va primi cadoul un telefon lipsit de funcţii importante precum 3G, Wi-Fi sau bluetooth, dar îi va da în schimb port infraroşu, modul FM cu tehnologie RDS şi o cameră foto VGA.

Sony Ericsson W200

CECT Dual Sim Dubao 7280+

Dacă persoana căreia vreţi să-i cumpăraţi un telefon se chinuie cărând după el/ea două telefoane, atunci e cazul să vi se facă milă şi să-i oferiţi un telefon dual-sim. CECT Dual Sim Dubao 7280+ poate funcţiona cu două cartele în paralel şi costă în jurul a 4 milioane.

CECT Dual Sim

Ca orice cadou, şi telefoanele trebuie alese după buget şi luând în calcul ce tip de persoană este cel/cea care îl primeşte. Dacă te-ai hotărât să faci codu un telefon, sperăm ca în urma citirii acestui articol să te fi hotărât şi supra modelului.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News