Windows 8.1 va putea porni în modul desktop şi va avea buton Start

23.04.2013
Windows 8.1 va putea porni în modul desktop şi va avea buton Start

După ce au ignorat cu bună ştiinţă criticile primite din partea celor care au testat Windows 8, lăsând sistemul de operare fără familiarul Start Menu în speranţa de a constrânge utilizatorii să adopte mai repede noul model de interfaţă optimizat pentru ecrane touch, oficialii Microsoft încearcă acum să îndrepte greşeala făcută lansând Windows 8.1 cu o interfaţă care se apropie de modul tradiţional de prezentare.

Windows 8.1 va putea porni în modul desktop şi va avea buton Start

Deşi au trecut 5 luni de la lansare şi a fost ajutat de campanii agresive de promovare, în care Microsoft a încercat aproape orice metodă pentru ridicarea statisticilor de vânzări, mergând chiar până la a permite piraţilor să obţină licenţe Windows 8 gratis, noul OS este acum folosit de numai 3.6% dintre utilizatori. Spre comparaţie, tot după 5 luni de la lansare, Windows Vista convinsese deja 4.9% dintre utilizatori, în ciuda numeroaselor probleme ce i-au atras critici.

Confruntat cu un viitor incert în piaţa dispozitivelor mobile şi vânzări în piaţa PC-urilor aflate în cădere liberă, Microsoft face paşi timizi în direcţia pe care utilizatorii obişnuiţi au dorit-o de la bun început, lăsând indicii că va permite pornirea sistemului Windows 8.1 direct în modul desktop şi chiar readuce butonul Start în peisaj. Din păcate, la cum arată lucrurile în acest moment, schimbările pregătite sunt mai mult de faţadă şi nu scutesc utilizatorii de PC-uri desktop de folosirea interfeţei optimizată pentru ecrane touch. În loc de a deschide un Start Menu în formă compactă, se pare că butonul Start va deschide tot ecranul de start pe bază de tile-uri, afişat în mod maximizat.

Pentru moment, actuala versiune de testare Windows 8.1 nu include modificările promise

În timp ce excluderea Start Menu din structura lui Windows 8 a fost justificată cu datele statistice colectate de serviciul Customer Experience Improvement Program, ce arătau că meniul este doar rareori folosit, paşii înapoi făcuţi de Windows 8.1 sunt justificaţi direct prin recomandărilor primite din partea utilizatorilor, devenite între timp mai importante pentru Microsoft decât erau la momentul lansării Windows 8.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult