Samsung Galaxy S 4 Zoom ar putea oferi zoom optic 10x

Samsung Galaxy S 4 Zoom ar putea oferi zoom optic 10x

Pe lângă Galaxy S 4 Mini, versiunea mai redusă a actualului vârf de gamă Samsung, zvonurile afirmă că sud-coreenii au în pregătire şi un model dedicat amatorilor de telefoane cu veleităţi foto mai bune: Galaxy S 4 Zoom. Primele zvonuri au ieşit la iveală acum cinci zile, iar cele mai noi dintre ele afirmă că viitorul terminal va oferi un zoom optic 10x.

Ideea implementării unui obiectiv cu distanţă focală ajustabilă nu este nouă, nici măcar pentru sud-coreeni, terminalele Nokia N93 şi Samsung W880 oferind acum mulţi ani obiective cu zoom optic 3x. Saltul la 10x ar fi unul important, însă chiar şi cele mai compacte camere foto care oferă un astfel de obiectiv au o grosime de peste 17,5 mm, mult peste standardele acceptate astăzi pentru un telefon mobil.

În acelaşi timp însă, Apple a brevetat o cameră foto care oferă zoom optic prin poziţionarea diferită a lentilelor şi senzorului, iar Samsung s-ar putea să fi avut o idee similară, ceea ce ar permite realizarea unui telefon mobil care să nu fie exagerat de gros şi să se încadreze undeva între linia curentă de telefoane şi Galaxy Camera.

Conform zvonurilor, Galaxy S 4 Zoom ar urma să ofere un ecran AMOLED qHD de 4,3”, stocare internă de 8 GB, slot MicroSD şi conectivitate wireless dual-band, urmând să fie anunţat la începutul lunii iunie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News