Smartphone răcit cu apă – doar în Japonia şi doar pentru doamne

Smartphone răcit cu apă - doar în Japonia şi doar pentru doamne

Piaţa de smartphone-uri din Japonia s-a remarcat întotdeauna prin modele extreme şi a fost folosită de mulţi producători ca piaţă de test. NEC nu vinde multe terminale la nivel global, însă noul model Medias X 06E creat pentru operatorul NTT DoCoMo se remarcă prin sistemul de răcire cu apă. Un astfel de sistem este de obicei prezent într-un PC desktop şi se adresează celor ce doresc niveluri de performanţă superioare. Răcirea cu apă este mai scumpă, dar şi mai eficientă decât cea cu aer. În plus, un sistem de răcire cu apă este voluminos. Soluţia celor de la NEC este cu atât mai interesantă cu cât nu pare să afecteze dimensiunile telefonului.

NEC Medias X 06E - doar pentru piaţa din Japonia

În principiu, chipset-ul dintr-un smartphone nu necesită un sistem activ de răcire. Producătorul trebuie să construiască terminalul în aşa fel încât procesorul să nu devină foarte fierbinte nici atunci când este folosit intens pentru o perioadă mai lungă de timp. În cazul smartphone-ului NEC Medias X 06E, un lichid este circulat printr-o ţeavă subţire. Aceasta are contact cu placa de bază şi ajunge în exteriorul carcasei, unde ar trebui să se facă schimbul de căldură. Nu ştim cât de eficient este sistemul şi dacă are cu adevărat un efect pozitiv asupra performanţelor telefonului. NEC ar fi putut să implementeze acest sistem doar pentru a atrage atenţia asupra modelului respectiv.

Detalii despre sistemul de răcire cu apă

Terminalul Medias X 06E are un ecran de 4.7” cu rezoluţie de 720×1280 pixeli. În carcasă se găseşte un chipset Qualcomm Snapdragon S4 Pro cu procesor quad core tactat la 1,7 GHz. Conform producătorului, răcirea cu apă permite păstrarea unei temperaturi mai scăzute a terminalului când procesorul rulează aplicaţii pretenţioase mai mult timp. Am spus că smarthone-ul este creat special pentru doamne şi domnişoare, fiind disponibil doar în culorile alb şi roz. Mai mult, în jack-ul audio poate fi pus un accesoriu cu o piatră pseudo-preţioasă. Nu ştim la ce preţ va ajunge smartphone-ul pe piaţa japoneză, însă el nu va fi disponibil în altă parte.

Un smartphone pentru doamne şi domnişoare

Urmărește Go4IT.ro pe Google News