Mergând conform programului obişnuit de dezvoltare, browser-ul Google Chrome a fost actualizat la versiunea cu numărul 27, aceasta aducând ca noutăţi importante îmbunătăţirea vitezei de încărcare a paginilor, opţiuni pentru sincronizarea aplicaţiilor Web şi îmbunătăţiri ale sugestiilor din Omnibox.
Potrivit ultimelor stiri, cea mai interesantă noutate este îmbunătăţirea timpilor de încărcare şi afişare a paginilor. Aceasta oferă în prezent un salt de viteză mediu de numai 5 procente, însă noul mod de management al resurselor, care foloseşte mai bine timpii de aşteptare şi stabileşte priorităţile într-un mod mai inteligent, promite îmbunătăţiri viitoare.
Sync FileSystem este o interfaţă nouă de programare care permite dezvoltatorilor de aplicaţii Web să folosească Google Drive ca mediu de stocare pentru datele sincronizate între mai multe sesiuni ale browser-ului. Datele sunt protejate în medii virtualizate şi pot fi accesate prin HTML5 File API şi FileSystem API.
Caseta universală de căutare Omnibox a primit o actualizarea a algoritmilor de căutare şi afişare a predicţiei, corectorul ortografic şi dicţionarul fiind şi ele îmbunătăţite.
Alte noutăţi sunt actualizarea plug-in-ului Adobe Flash şi a motorului JavaScript V8, precum şi obişnuitele buguri reparate şi breşe de securitate corectate.