Aplicaţiile rulate de aparatele foto mirrorless nu sunt o noutate. Ele vin însă cu o serie întreagă de limitări, cum a fost cazul lui NEX-6 de la Sony. Una din soluţii a fost implementarea sistemului de operare Android, însă el a fost limitat până acum la aparate foto compacte. Samsung a lansat ieri primul aparat foto mirrorless, cu senzor APS-C, capabil să ruleze Android 4.2 şi să transmită imagini prin conexiune LTE. Aparatul ar putea să fie o mină de aur pentru cei care vor să facă fotoreportaje live sau doar să trimită foarte rapid unele imagini sau clipuri realizate într-o anumită locaţie.
Suntem familiari cu seria NX de aparate foto mirrorless de la Samsung. Ultimele modele au reparat unele probleme semnalate în trecut şi au devenit foarte atractive. Samsung Galaxy NX aduce puţin cu topul de gamă NX20 pe care l-am testat. Trecând peste grip-ul proeminent, diferenţele principale se observă pe spatele aparatului. Ecranul rabatabil de 3” de la NX20 a fost înlocuit cu un imens ecran de 4.8” cu rezoluţie HD. Evident, toate butoanele fizice au dispărut, interfaţa grafică a camerei foto urmând să le înlocuiască. Senzorul CMOS APS-C are o rezoluţie de 20,3 MP. Aparatul foto este compatibil cu obiectivele din gama NX lansate până acum.
Sistemul de operare Android 4.2 este rulat de Galaxy NX cu ajutorul unui procesor quad core la 1,6 GHz. Memoria sistemului este de 2 GB RAM, iar pentru stocare avem 16 GB interni şi un slot microSD. Nu ştiu dacă aceasta a fost o soluţie foarte bună, deoarece cardurile microSD nu suportă încă viteze foarte mari de transfer, necesare în anumite situaţii. Bateria aparatului are o capacitate de 4.360 mAh, iar dimensiunile sale sunt 136 x 101 x 37,7 mm. Cu bateria inclusă, Samsung Galaxy NX cântăreşte 495 g. Aparatul foto mirrorless cu Android va fi lansat în această vară, însă preţul nu a fost anunţat. Ne aşteptăm ca el să fie foarte mare.