iWatch, ceasul inteligent de la Apple, ar putea fi oprit de la vânzare în Europa

08.07.2013
iWatch, ceasul inteligent de la Apple, ar putea fi oprit de la vânzare în Europa

Mult aşteptatul accesoriu iWatch, destinat posesorilor de tablete şi telefoane iPhone,riscă să cadă victimă unui nou război al patentelor, dus între Apple şi mai multe companii din Europa şi Statele Unite care au brevetat deja numele iWatch.

iWatch, ceasul inteligent de la Apple, ar putea fi oprit de la vânzare în Europa

Pregătind terenul pentru o campanie de promovare agresivă, Apple a brevetat numele iWatch în majoritatea regiunilor din Asia şi America Latină. Însă lucrurile par să nu meargă atât de bine în Uniunea Europeană şi Statele Unite, unde compania din Cupertino s-a lovit de un blocaj, numele iWatch fiind deja revendicat de către două companii diferite.

Prima dintre ele – Probendi Inc. – nici măcar nu activează în piaţa smartphone, dar deţine brevet pentru numele iWatch încă din anul 2008, înregistrat pentru o aplicaţie de streaming adresată dispozitivelor mobile. De partea cealaltă a oceanului, o companie americană numită OMG Electronics a depus cerere de brevet pentru numele iWatch şi aparent plănuieşte lansarea unui accesoriu smartwatch sub acest nume.

Totuşi, înainte de a da uitării numele iWatch trebuie să ne reamintim că Apple nu se află la prima experienţă de acest gen. În anul 2007, compania din Cupertino s-a confruntat cu o situaţie similară la lansarea primei versiuni a telefonului iPhone . În loc de a abandona lupta şi alege un alt nume de produs Apple şi-a pus la treabă armata de avocaţi, reuşind în cele din urmă să ajungă la o înţelegere cu Cisco – compania care a brevetat numele iPhone. Ţinând cont de eforturile deja depuse pentru promovare şi brevetarea numelui iWatch în cât mai multe regiuni ale lumii, este greu de crezut că Apple va renunţa la numele ales pentru noul produs.

Acumulatori flexibili, pentru viitoarele gadgeturi Apple

Între timp, compania a mai brevetat o tehnologie pentru realizarea de acumulatori flexibili, realizaţi din mai multe elemente montate în cadrul unui înveliş deformabil. Împreună cu noua generaţie de ecrane AMOLED flexibile, anunţate deja de mai mulţi producători consacraţi, acumulatorii flexibili ar putea fi integraţi în cureaua accesoriului iWatch, sau alte dispozitive încă nedezvăluite de compania din Cupertino.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult