Posibil upgrade pentru HTC One şi detalii despre înlocuitorul HTC One 2

Posibil upgrade pentru HTC One şi detalii despre înlocuitorul HTC One 2

HTC One, telefonul care a readus HTC în lumea bună a producătorilor smartphone de top, este la vânzare de numai câteva luni şi deja apar informaţii despre pregătirea unei versiuni cu specificaţii îmbunătăţite, care ar putea fi gata de lansare înainte de finalul acestui an.

HTC One

Probabil fără prea mari modificări în privinţa aspectului exterior, noua versiune HTC One va alimenta apetitul pentru performanţă al fanilor Android schimbând chipsetul Snapdragon 600 cu mai performantul Snapdragon 800.

Suplimentar, cumpărătorii cu buget strâmtorat vor avea şi opţiunea unei variante HTC One în carcasă din plastic, prezentat ca înlocuitor pentru terminalele din gama HTC Butterfly.

HTC One 2, înlocuitorul modelului premium HTC One, este cunoscut deocamdată sub numele de cod M8 şi ar trebui să fie lansat în cursul anului viitor. La fel ca şi modelul actual, HTC One 2 va fi disponibil şi într-o variantă cu preţ accesibil, obţinut renunţând la o parte din finisajele pretenţioase.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult