Cu numai o zi rămasă până la prezentarea oficială, Motorola Moto X este subiect fierbinte la bursa zvonurilor, care tocmai a scos la iveală noi detalii despre camera foto.
Potrivit unei surse apropiate publicaţiei Android and Me, noul produs Motorola este primul smartphone capabil să filmeze la rezoluţie 1080p cu 60 de cadre pe secundă. Mai mult decât atât, calitatea imaginii în modul de filmare este asigurată cu un algoritm ce permite utilizarea întregii suprafeţe a senzorului optic, luând informaţii din 4 pixeli adiacenţi pentru generarea unui singur pixel. Cu acest procedeu, imaginile apar la claritate superioară şi cu mai puţin zgomot la filmarea în condiţii de lumină slabă.
Din punct de vedere al dimensiunii, senzorul optic cu pixeli de 1.4 microni este superior celui de 1.1 microni instalat pe telefonul Galaxy S4, dar semnificativ mai mic decât senzorul cu pixeli de 2 microni folosit pentru modelul HTC One. Totuşi, ajutată cu tehnologia Clear Pixel, camera foto de 10MP instalată pe noul Moto X ar trebui să ofere poze la un nivel de calitate respectabil chiar şi în condiţii de luminozitate redusă.
Şi cum doar calitatea imaginii nu este suficientă pentru o experienţă de vizionare în condiţii optime, Motorola a echipat noul Moto X cu o pereche de 3 microfoane, capabile să adauge sunet 3D Surround pentru secvenţele filmate.
Din fericire pentru detalii complete mai avem de aşteptat doar până mâine, când Motorola va dezvălui noul Moto X în cadrul unui eveniment oficial organizat la New York.