Mulţi au crezut că smartphone-ul clamshell de la Samsung era doar un prototip. Imaginile de mai jos par să confirme însă că gigantul coreean merge mai departe cu planurile sale pentru această raritate printre telefoanele mobile actuale. Nu ne aşteptăm ca preţul lui Galaxy Folder să fie accesibil, ţinând cont că vor fi două ecrane integrate, însă avem ceva speranţe că va costa mai puţin de 1.000 €. Primele detalii vorbesc despre afişaje AMOLED de 3.7” cu rezoluţie de 480×800 pixeli şi un chipset Qualcomm Snapdragon 400 cu procesor quad core la 1,7 GHz. Nu ştim ce memorie internă va avea telefonul, însă cred că am văzut pe undeva prin imagini un slot microSD.
Poate că mulţi nu s-au gândit la asta, dar camera foto principală a smartphone-ului Galaxy Folder va putea fi folosit şi pentru autoportrete. Butoanele tastaturii vor readuce amintiri plăcute utilizatorilor. Balamaua ecranului pare să fie extrem de solidă. În Coreea, Samsung va lansa telefonul cu numele Galaxy Golden. Accentele aurii nu vor lipsi. Nu au apărut informaţii legate de data lansării, dar anul 2013 nu s-a încheiat încă.