După ce a fost anunţat în Taiwan, HTC Desire 500 a avut parte şi de o lansare europeană. Producătorul asiatic vrea să ofere utilizatorilor cu bugete mai reduse un smartphone atractiv ce suportă, la nevoie şi două SIM-uri. În stilul binecunoscut de la HTC, designul este simplu şi atractiv, cu două elemente preluate de la topul de gamă HTC One. Prima este grila difuzorului de deasupra ecranului. Ea nu are însă o formă rectangulară. De asemenea, butoanele de la baza ecranului sunt acum doar două, cel pentru meniu urmând să fie afişat contextual în aplicaţie.
Ce face din HTC Desire 500 un smartphone accesibil? În primul rând, producătorul nu se laudă cu tipul matricei folosite pentru ecran. Asta înseamnă că vom vedea un panou LCD clasic. Apoi, deşi hardware-ul suportă mai mult, filmarea este limitată la rezoluţie 720p. Memoria internă este şi ea un indicator al clasei de preţ în care se va încadra telefonul. Din fericire, utilizatorii se vor putea bucura de memoria RAM de 1 GB.
Pentru a îndulci puţin lucrurile, cei de la HTC oferă Desire 500 cu câteva facilităţi aparte. Funcţia Video Highlights creează un clip de 30 s cu o serie de poze din memoria telefonului. Nu lipseşte suportul Beats Audio, iar camera foto are diafragmă F2.0. În cele mai multe ţări din Europa, Desire 500 va fi lansat în versiune single SIM. Pe unele pieţe el va fi disponibil şi cu suport dual SIM. Ţineţi cont însă că slot-urile sunt de tip micro SIM. Preţul nu a fost încă anunţat.