Până la prezentarea oficială a celei de-a treia generaţii a liniei de telefoane Galaxy Note au rămas doar trei săptămâni, iar zvonurile despre dotările acestui model continuă să apară. Conform SamMobile, viitorul Galaxy Note III va fi disponibil în două versiuni hardware, iar una va folosi noua versiune a procesorului Exynos cu 8 nuclee.
Sursa SamMobile confirmă câteva dintre informaţiile apărute anterior, cum ar fi capacitatea de 3 GB a memoriei RAM, utilizarea unui ecran Super AMOLED cu rezoluţie Full HD şi o diagonală de 5,7” şi camera foto cu senzor de 13 MP şi stabilizare hardware. În plus faţă de acestea, se pare că Galaxy Note III va folosi o baterie cu o capacitate de 3200 mAh şi va oferi capacităţi interne de stocare de 16, 32 şi 64 GB, însă modelul cel mai mare va fi destinat doar unui număr limitat de pieţe.
La fel ca alte modele Samsung anterioare, şi Galaxy Note III va fi disponibil în două versiuni hardware. Prima dintre acestea, care este menţionată de ceva vreme, va folosi un procesor Qualcomm Snapdragon 800. Cea de-a doua, care a fost menţionată abia acum, se pare că va folosi noua revizie a procesului cu opt nuclee de la Samsung, adică modelul Exynos 5420. Anunţat acum câteva săptămâni, acesta rezolvă problema care a afectat modelul original Exynos 5410 şi implementează un nou procesor grafic de la ARM, adică un Mali T628 într-o configuraţie cu şase nuclee.
Sursa SamMobile afirmă că doar modelul bazat pe procesorul Snapdragon 800 va oferi şi conectivitate LTE, modelul Exynos urmând să fie limitat la HSPA+. Spre deosebire de cipurile integrate din familia Snapdragon 800, familia Exynos nu include şi un modem radio, iar consumul adiţional al unui modul adiţional LTE se pare că nu a corespuns aşteptărilor Samsung.
Galaxy Note III va fi prezentat în cadrul evenimentului Samsung Mobile UNPACKED 2013, care va avea loc pe data de 4 septembrie în cadrul expoziţiei IFA Berlin 2013.