La începutul acestui an, Canon a lansat PowerShot N, un aparat foto compact cu o formă pătrată inedită, fără prea multe butoane pentru control şi un ecran rabatabil care se adresează celor care sunt prea îndrăgostiţi de propriul chip. Compania a anunţat actualizarea acestui model, noua versiune completând dotările destinate narcisiştilor cu, deloc surprinzător, integrare Facebook.
Noul Canon PowerShot N Facebook are aceleaşi specificaţii cu vechiul model. Carcasa pătrată ascunde un senzor cu o rezoluţie de 12,1 MP cu posibilităţi de captură video 1080p şi procesorul de imagine DIGIC 5, în timp ce obiectivul oferă o distanţă focală variabilă 28-224mm (zoom 8x, diafragmă F/3.0 – 5.9, stabilizator şi distanţă minimă de focalizare de 1 cm. O noutate este apariţia unui inel dublu pentru controlul camerei, acesta permiţând atât ajustarea nivelului de zoom cât şi controlul declanşatorului.
PowerShot N Facebook oferă un ecran rabatabil tactil de 2,8”, care elimină necesitatea utilizării oglinzii din baie, şi conectivitate Wi-Fi. În plus faţă de declanşator şi butonul pentru înregistrare video, singurele opţiuni de control ale modelului anterior, PowerShot N Facebook oferă şi un buton dedicat celebrei reţele de socializare, simplificând sarcina inundării News Feed cu poze.
Disponibilă în carcasă albă sau neagră, camera foto PowerShot N Facebook are dimensiuni de 79 x 60 x 29 mm si o greutate de 195 de grame. Camera va fi disponibilă din luna septembrie la un preţ de 300 de dolari.