Potrivit unor surse apropiate companiei, Galaxy Note 3 va fi primul smartphone Samsung cu funcţie de filmare 4K (rezoluţie 3840×2160). Acomodând de până la 4 ori mai mulţi pixeli decât clipurile 1080p, secvenţele filmate cu Galaxy Note 3 vor putea fi admirate în toată splendoarea lor pe ecranul unui televizor din gama Samsung UHD, disponibile pentru piaţa din România în variante cu ecran de 55 şi 65 inch.
Dacă zvonurile se confirmă, Samsung ar putea să nu fie singurul producător care să aibă în ofertă un astfel de smartphone. Sprijinind promovarea propriei game de televizoare Ultra HD, Sony ar putea adăuga funcţie de filmare 4K pentru terminalul său Xperia i1 ‘Honami’, asigurată cu ajutorul chipsetului Snapdragon 800, cunoscut drept primul procesor SoC capabil să înregistreze şi să redea material video în format 4K/30fps (3840×2160), respectiv 2K/60fps (2560 x 2048). Promis şi într-o variantă ce încorporează chipsetul Snapdragon 800, Galaxy Note 3 nu ar trebui să aibă probleme în a obţine material video la rezoluţie 4K, presupunând că şi camera foto cu senzor de 13MP suportă acest lucru.
Un alt aspect interesant privind capabilităţile pentru multimedia oferite de Galaxy Note 3 este etajul audio, capabil să redea fişiere media folosind procesare pe 24 biţi şi frecvenţă de 192KHz. Spre comparaţie, majoritatea soluţiilor hardware întâlnite la dispozitive din categoria smartphone se plafonează la frecvenţa de 44.1Khz şi procesarea sunetului pe 16 biţi.
Din fericire pentru setul complet de informaţii mai avem de aşteptat doar până în data de 4 septembrie, când Samsung ar trebui să prezinte oficial telefonul Galaxy Note 3, alături de accesoriul Galaxy Gear, în cadrul unui eveniment de presă organizat la Berlin.