Google ne oferă prima imagine cu viitorul Nexus 5

Google ne oferă prima imagine cu viitorul Nexus 5

Parcă pentru a îndulci puţin gluma nesărată cu Android 4.4 şi KitKat. Google a reuşit să prezinte „din greşeală” şi o primă imagine cu viitorul telefon Nexus 5, care a apărut în mâinile unui angajat al companiei în cadrul unui scurt film făcut pe peluza din faţa sediului companiei, unde sunt amplasate tradiţionalele statui ale versiunilor platformei Android.

Secvenţa video, care între timp nu mai este accesibilă, prezintă un terminal cu care nu am mai avut onoarea să ne întâlnim până acum. Terminalul, care pare puţin mai mare decât modelul Nexus 4 din imediata apropiere, poartă o siglă Nexus de mari dimensiuni amplasată orizontal, la fel ca iteraţia din acest an a modelului Nexus 7.

În afara acestui detaliu, se remarcă un obiectiv foto de mari dimensiuni şi o carcasă cu finisaj mat. Speculaţiile anterioare susţin că viitorul Nexus 5, care este aşteptat undeva în cursul acestei toamne, va fi fabricat tot de LG, acesta urmând să folosească o configuraţie uşor mai slabă decât cea a recent lansatului LG G2.

În acelaşi timp, zvonuri alternative afirmă că produsul va fi unul creat şi fabricat de Motorola, Google urmând astfel să exploateze resursele companiei pe care a preluat-o acum doi ani. Imaginea nu ne ajuta prea mult să ghicim care dintre cele două posibilităţi este cea corectă, însă măcar ştim că produsul este finalizat sau în ultima etapă de testare.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult