Jolla a anunţat specificaţiile primului smartphone Sailfish OS

Jolla a anunţat specificaţiile primului smartphone Sailfish OS

Jolla, compania care a preluat defuncta platformă MeeGo de la Nokia şi a continuat dezvoltarea ei sub numele Sailfish OS, a anunţat în luna mai a acestui an că primul telefon care-l va folosi va fi lansat până la sfârşitul anului. Specificaţiile acestuia nu au fost însă divulgate până ieri, când Jolla a dezvăluit ce se va ascunde în interiorul carcasei colorate a viitorului smartphone.

Cei care se aşteaptă la un telefon cu hardware impresionant, la nivelul celui prezent astăzi pe platforma Android, vor fi neîndoielnic dezamăgiţi. Smartphone-ul Jolla va oferi un ecran cu diagonală de 4,5” şi rezoluţie de 960 x 540 pixeli, tipul de panou folosit fiind necomunicat.

Platforma hardware este un procesor dual-core Qualcomm care rulează la frecvenţa de 1,4 GHz, acesta fiind secondat de 1 GB de memorie RAM, 16 GB de memorie internă, slot MicroSD, modem LTE şi o baterie detaşabilă cu o capacitate de 2100 mAh. Departamentul media este reprezentat de o camera foto principală cu senzor de 8 MP şi un partener frontal de 2 MP.

Jolla a anunţat că primul lor terminal va avea un preţ de 399€, ceea ce îl aduce cam la acelaşi nivel cu produsele Android mid-range de astăzi, deşi specificaţiile celor din urmă au început să depăşească hardware-ul acestui model. Data lansării a rămas la fel de neclară, Jolla urmând să ajungă pe piaţă undeva spre sfârşitul acestui an.

Pe lângă evidentele specificaţii şi design, telefonul Jolla va oferi o interfaţă integral tactilă, la fel ca părintele MeeGo, o interfaţă nouă faţă de cea văzută pe Nokia N9, capace protectoare interşanjabile cu care culoarea predominantă a interfeţei se va asorta în mod automat şi compatibilitate cu aplicaţiile Android.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News